Ville Valo, de la HIM, se reîntoarce pe scenă, dar singur: melodie nouă

Ville Valo, de la HIM, se reîntoarce pe scenă, dar singur: melodie nouă

De la „dispariția” trupei HIM, de pe piața muzicală, au trecut ani de zile. Duse păreau zilele în care toate fetele „picau pe capete” la concerte, în fața lui Ville Valo. Iată că acest lucru pare să se fi schimbat, întrucât artistul a revenit – singur de data aceasta.

VV aka Ville Valo (fostul solist al trupei HIM) a lansat, de curând, o nouă melodie intitulată „Loveletting”, iar laolaltă cu aceasta și un clip pe care îl poți vedea mai jos, în subsolul acestui articol. Melodia face parte din viitorul său album „de debut” intitulat „Neon Noir”, ce urmează a fi lansat la începutul anului viitor.

Așadar, n-ar fi exclus ca, pe viitor, să-l puți vedea, din nou, pe Ville Valo în concert chiar și la noi în țară. Cu toate astea, vei mai avea de așteptat până atunci.

De altfel, în cazul în care ai ratat știrea, Ville Valo și-a anunțat recent turneul din 2023, în acesta fiind incluse țări din Europa, dar alte țări ca Marea Britanie sau SUA.

Etapa nord-americană a lansării, produsă de Live Nation, începe pe 1 aprilie 2023 în Philadelphia, la Theatre of Living Arts, cu mai multe opriri în Statele Unite ale Americii: la Boston, Phoenix, Los Angeles și multe altele, înainte de a se opri la New York, în data de 8 mai 2023, la Irving Plaza, pentru încă un concert grandios.

Biletele aferente concertelor din țările din Europa au fost deja puse în vânzare luni, 11 aprilie, de vreme ce biletele pentru etapa nord-americană au apărut în online patru zile mai tâziu, și anume vineri, 15 aprilie, pe livenation.com. Toate datele turneului din Europa sunt enumerate mai jos.

Unde și când va concerta Ville Valo, în Europa

13 ianuarie 2023 – Tavastia – Helsinki
14 februarie 2023 – Proxima – Varșovia
15 februarie 2023 – Kwadrat – Cracovia
16 februarie 2023 – Lucerna Music Bar – Praga
17 februarie 2023 – Huxley’s – Berlin
18 februarie 2023 – Fabrik – Hamburg
2 februarie 2023 – Paradiso – Amsterdam
12 februarie 2023 – Batschkapp – Frankfurt
22 februarie 2023 – Komplex – Zurich
24 februarie 2023 – Razzmatazz – Barcelona
25 februarie 2023 – La Riviera – Madrid
26 februarie 2023 – Cineteatro Capitolio – Lisabona
27 februarie 2023 – Hard Club – Porto
2 martie 2023 – Alcatraz – Milano
3 martie 2023 – Backstage Werk – Munchen
4 martie 2023 – Barba Negra – Budapesta
5 martie 2023 – Arena – Viena
7 martie 2023 – Rockhal – Esch-sur-Alzette
8 martie 2023 – LMH – Cologne
9 martie 2023 – Le Trabendo – Paris

Citește și: