VIDEO Day Shift, probabil următorul film care va „rupe gura târgului” în streaming: când îi vezi Jamie Foxx și Snoop Dogg pe Netflix

VIDEO Day Shift, probabil următorul film care va „rupe gura târgului” în streaming: când îi vezi Jamie Foxx și Snoop Dogg pe Netflix

Jamie Foxx și Snoop Dogg joacă rolurile unor vânători de vampiri, în primul trailer oficial pentru Day Shift, o nouă comedie de acțiune care vine pe Netflix în această vară.

În afară de Foxx și Snoop Dogg, care conduc distribuția, în film îl mai poți vedea și pe Dave Franco, din How to Get Away with Murder, Karla Souza în rolul unuia dintre vampiri, dar și pe Natasha Liu Bordizzo, Scott Adkins, Meagan Good, Tetiana Gaidar și Steve Howey, în roluri secundare.

Day Shift este regizat pe un scenariu scris de Tyler Tice și Shay Hatten, responsabil pentru Army of the Dead. În timp ce pelicula se pregătește pentru premiera din această vară, un trailer destul de bine pus la punct la fost lansat online, pentru a-ți arăta câteva detalii despre acțiunea ce va să fie.

Trailerul oficial pentru Day Shift este lansat oficial

Cu o lună până la premieră, Netflix a lansat primul trailer complet pentru Day Shift. Videoclipul prezintă decorul idilic din San Fernando, dar și personajele.

Jamie Foxx este un curățător de piscine care devine vânător de vampiri și face echipă cu Big John, interpretat de Snoop Dogg, pentru a scăpa orașul de problema persistentă a vampirilor și pentru a asigura viitorul financiar al familiei sale.

În afară de cei trei protagoniști, interpretați de Foxx, Franco și Snoop Dogg, trailerul Day Shift ne face cunoștință și cu personajul negativ principal, un vampir foarte bătrân care pretinde a fi Audrey San Fernando, cel mai puternic agent imobiliar din zonă.

Fără a specula prea mult, puteam bănui că Day Shift ar putea avea parte de succesul pe care l-a înregistrat, în prealabil, comedia de acțiune Red Notice, recenta peliculă respectând, parcă, rețeta anterioară.

Dacă ai un cont de Netflix activ, vei putea vedea acest film începând cu data de 12 august 2022.