23 feb. 2022 | 10:13

Turismul de benzinărie, un fenomen real în România: cât căștigi la un plin, unde este cea mai ieftină benzină

ACTUALITATE
Turismul de benzinărie, un fenomen real în România: cât căștigi la un plin, unde este cea mai ieftină benzină

Prețul la carburant este o sursă semnificativă de stres pentru români, deja de câteva luni. Mai grav decât atât este însă faptul că prețul la benzină și motorină are repercusiuni într-o serie stufoasă de domenii. Totul se scumpește din cauza combustibilului.

În acest context dificil, soluțiile nu sunt foarte multe, dar românii creativi au găsit una și pare să funcționeze surprinzător de bine. La prima vedere, nu se reflectă în beneficii financiare fabuloase, dar având în vedere că pentru mulți români contează fiecare leu, efortul din spate are mari șanse să fie justificat. Practic, vorbim de o consecință a faptului că, din motive greu de înțeles, prețul la benzină și motorină variază semnificativ pe teritoriul României. Așa a apărut turismul de benzinări.

Românii ”vânează” prețuri mici la benzină

În Câmpulung par să fie cele mai mici prețuri la benzină și motorină din România. Din acest motiv, surprinzător de mulți români se înghesuie să-și umple rezervoarele în orașul de la poalele Mateiașului. De cele mai multe ori, la un plin, beneficiul financiar este între 50 și 60 de lei, în parte, din cauza faptului că prețurile practicate în regiune sunt cu 25 – 35 de bani mai mici în weekend, conform datelor analizate de muscel.ro.

Situația în Câmpulung a devenit una pur și simplu ciudată. În weekend, cozile la pompă în oraș au început să crească din ce în ce mai mult pentru un scop banal, alimentarea cu combustibil. Nu de alta, dar benzina premium a continuat să crească în ultimele săptămâni și a trecut de nivelul de 7 lei pe litru. Nu a ajutat nici barilul de petrol care s-a scumpit cu aproximativ 10 dolari de la începutul anului, dar se îndreaptă cu pași repezi către pragul psihologic de 100 de dolari. În plus, ajustarea accizei în raport cu inflația a dus litrul de benzină la un nivel de peste 7 lei.

În teorie, tocmai a fost adoptată în coaliție reducerea accizei la benzină cu 50%. Rămâne să vedem când se va reflecta în prețurile de la pompă, pentru a ne bucura cu toții de micșorarea prețului cu aproximativ un leu.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele