03 ian. 2022 | 16:55

Toate cele trei jocuri reboot „Tomb Raider”, gratuit: până când e valabilă oferta

ACTUALITATE
Toate cele trei jocuri reboot „Tomb Raider”, gratuit: până când e valabilă oferta

Împătimiții jocurilor video vor fi bucuroși să afle că trilogia „Tomb Raider” este oferită gratuit de producători – cel puțin o perioadă de timp.

Așadar, în cazul în care vreți să vă jucați unul sau poate chiar toate cele trei jocuri „Tom Raider”, poate ar fi bine să vă grăbiți pentru că nu vorbim despre o ofertă permanentă, ci despre una condiționată de timp.

Ce-i drept, promoțiile gratuite pentru jocuri sunt ușor de găsit în această perioadă, însă Epic duce această idee un pic mai departe, oferind o întreagă trilogie de jocuri, în regim gratuit. Mai exact, magazinul Epic Games oferă toate cele trei titluri ale reboot-ului Tomb Raider, gratuit fanilor francizei de gaming. Vorbim, în acest caz, despre „Tomb Raider”, „Rise of the Tomb Raider”, dar și despre „Shadow of the Tomb Raider”.

Ofertă Epic pentru „Tomb Raider” este una de scurtă durată

Promoția este valabilă de acum, până în data de 6 ianuarie. Din nefericire, magazinul EGS oferă gratuitate numai pentru utilizatorii de Windows. Chiar și așa, există versiuni complete care includ DLC post-lansare, astfel că experiențele de joc pot varia, de la un caz la altul.

Unii dintre utilizatori ar putea considera că „Rise of the Tomb Raider” este vedeta trilogiei. Nu același lucru se poate spune despre „Shadow of the Tomb Raider”, jocul fiind cel mai puțin apreciat.

Dincolo de preferințe și opinii personale, toate cele trei versiuni oferă utilizatorului o experiență de neuitat, angrenându-l în fel și fel de aventuri interesante, menite să te țină ore în șir în fața computerului.

Concluzia este că franciza Tomb Raider pare să-și fi revenit, după o lungă perioadă în care nu se mai auzise nimic despre aceasta. Iar dacă nu sunteți de acord cu această afirmație, puteți să folosiți Tomb Rider drept antrenament practic al PC-ului pentru Uncharted, care urmează aceleași linii (cel puțin în mare). 

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele