Țara din Europa care va livra gaze Poloniei și Bulgariei, după ce Rusia a oprit furnizarea

Țara din Europa care va livra gaze Poloniei și Bulgariei, după ce Rusia a oprit furnizarea

Uniunea Europeană sare în ajutorul Bulgariei și al Poloniei după ce Gazprom a sistat alimentarea cu gaz rusesc în cele două țări. Acestea vor fi aprovizionate de acum de către ”vecinii lor din UE”. Anunțul a fost făcut de șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

De unde vor lua de acum gaze Polonia și Bulgaria, după decizia Gazprom. Anunțul făcut de Uniunea Europeană

”Vom face în aşa fel încât decizia Gazprom să aibă cel mai mic efect posibil asupra consumatorilor europeni. Companiile europene nu trebuie să dea curs cererilor ruse. Ar fi o încălcare a sancţiunilor şi un risc ridicat pentru companii”, a promis şefa Comisiei Europene într-o scurtă intervenţie în faţa presei.

Pe de altă parte, Grecia spune că ar putea ajuta Bulgaria în aprovizionarea cu gaze. Un reprezentant elen a susținut că Bulgaria a contractat deja cantităţi de gaze naturale lichefiate (GNL) ce vor fi livrate printr-un terminal din Grecia. O altă sursă greacă afirmă că Atena ar pute ajuta Sofia şi prin inversarea fluxului gazoductului TurkStream.

Mai multe surse apropiate Gazprom au susținut că zece cumpărători europeni de gaz rusesc şi-au deschis conturi speciale în ruble la Gazprombank, iar patru au efectuat deja plăţi în moneda rus.

Gazprom a declarat miercuri că a sistat livrările de gaz către Polonia şi Bulgaria după ce aceste două ţări au respins mecanismul propus de preşedintele rus Vladimir Putin, de a plăti în ruble pentru gazul rusesc.

Potrivit acelorași surse se pare că nu sunt prevăzute noi sistări ale livrărilor de gaz până în a doua jumătate a lunii mai, când trebuie să intre alte plăţi în ruble pentru combustibilul rusesc.

”Toate contractele cu cumpărătorii de gaze au fost făcute prin Gazprom, aşa că Gazprom va publica informaţii despre rezultatele discuţiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferinţă telefonică cu reporterii.

Moscova face presiuni și spune că Europa riscă să rămână fără aprovizionarea cu gaze dacă nu plăteşte în ruble, iar câţiva cumpărători de gaze ruseşti au spus de atunci că ar putea fi de acord cu cerinţele Moscovei. Ungaria a declarat că plănuieşte să plătească gazele ruseşti în euro prin Gazprombank, care va transforma plata în ruble pentru a îndeplini noua cerinţă.

 

 

Citește și:
Etichete: