08 mart. 2022 | 07:38

Statul român te încurajează să faci donații pentru Ucraina: o serie de facilități fiscale, confirmate

ACTUALITATE
Statul român te încurajează să faci donații pentru Ucraina: o serie de facilități fiscale, confirmate

Într-o perioadă în care ucrainienii au mare nevoie de o mână de ajutor, autoritățile române s-au gândit să încurajeze eforturile românilor în materie de donații printr-o serie stufoasă de facilități fiscale dedicate celor care se simt generoși.

Indiferent dacă ești persoană fizică sau juridică, o firmă mare sau mai mică, atâta timp cât plătești impozite la statul român, sunt șanse mari să-ți poți deduce donațiile pentru cetățenii Ucrainei. În acest scop, Guvernul a adoptat o serie de facilități fiscale cu scopul de încuraja actele de generozitate din partea reprezentanților societății civile și ai mediului de afaceri. Confirmarea acestor schimbări fiscale a venit din partea purtătorului de cuvânt al Guvernului.

Guvernul întinde o mână de ajutor refugiaților din Ucraina

„Există o serie de facilităţi gândite pentru societatea civilă, pentru toţi cei care au înţeles în această perioadă să se implice alături de autorităţi pentru a sprijini zecile de mii de refugiaţi ucraineni care au ales să rămână, până acum, pe teritoriul României. Ca atare, printre măsurile aprobate astăzi de Guvern se numără şi cele care vor putea încuraja donaţiile umanitare în beneficiul semenilor noştri care sunt afectaţi de agresiunea militară.

Astfel, va fi creată posibilitatea de a oferi donaţii, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice. Aceste donaţii în bani se vor deduce integral din rezultatul fiscal, în cazul plătitorilor de impozit pe profit, iar în cazul plătitorilor de impozit pe venit, microîntreprinderi, se va scădea integral din baza impozabilă”, a explicat Dan Cărbunaru.

Printre organizațiile pentru care trebuie să donezi pentru a beneficia de respectivele facilități fiscale, se numără majoritatea celor renumite la nivel internațional, începând cu Unicef și Crucea Roșie, dar nu numai. „Vor avea un regim special fiscal. Astfel, se prevede o deductibilitate în limitele aplicabile în prezent cheltuielilor de sponsorizare, fără a exista obligaţia înscrierii entităţilor beneficiare în Registrul entităţilor sau unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale”, a mai declarat Cărbunaru.

Particularitățile modificărilor legislative au fost introduse într-o ordonanță de urgență aprobată luni de Guvern, după cum urmează:

„O altă modificare se aduce Legii 273/2006 privind finanţele locale şi prevede posibilitatea realizării de donaţii pentru ajutorarea persoanelor afectate de conflictul armat din Ucraina. Sumele donate vor fi gestionate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, care va deschide un cont distinct, disponibil în lei. Contul nu este purtător de dobândă şi nu este supus executării silite. Aceste sume reprezentând donaţii în bani se deduc integral din rezultatul fiscal în cazul plătitorilor de impozit pe profit, respectiv se scad integral din baza impozabilă pentru plătitorii de impozit pe venitul microîntreprinderilor.

Campania de donare se desfăşoară de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, până la data de 31 decembrie 2022. În situaţia în care sumele colectate au fost depuse în valută la instituţiile de credit, acestea se transferă în echivalent lei calculat la cursul de schimb valutar al instituţiei de credit din ziua transferului. Toate cheltuielile necesare pentru colectarea fondurilor şi pentru gestionarea conturilor deschise în lei şi în valută la instituţii de credit vor fi suportate prin sume puse la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Interne în bugetul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă”.

Legea nu face însă referire doar la donațiile de numerar, ci și la cele în produse sau servicii, cu condiția să fie până la 5% din valoarea anuală a cheltuielilor efectuate cu salariile personalului. „Bunurile acordate şi/sau serviciile respective sunt acordate sau prestate în baza solicitării Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, fiind distribuite direct sau prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale care şi-au exprimat intenţia, pe baza documentelor de predare-primire a bunurilor/prestarea serviciilor.

Şi această măsura este valabilă până la 31 decembrie 2022, inclusiv, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Pentru bunurile/serviciile, inclusiv mijloace financiare, acordate UNICEF, precum şi altor organizaţii internaţionale, potrivit regulilor generale ale dreptului internaţional sau a prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte, de către contribuabilii plătitori de impozit pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, se prevede instituirea unui regim fiscal special, de exemplu se prevede deductibilitate în limitele aplicabile în prezent cheltuielilor de sponsorizare, fără a exista obligaţia înscrierii entităţilor beneficiare respective în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale”, se arată într-un comunicat de presă privind ordonanţa adoptată de Guvern.