Rusia amenință cu arme nucleare în regiunea baltică, în cazul în care Suedia și Finlanda aderă la NATO

Rusia amenință cu arme nucleare în regiunea baltică, în cazul în care Suedia și Finlanda aderă la NATO

Rusia reacționează la posibila aderare a Suediei și Finlandei la NATO: „Nu se mai poate vorbi de o Mare Baltică fără arme nucleare“, a declarat Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, precizând că „echilibrul militar trebuie restabilit“. Finlanda, care are o frontieră comună cu Rusia de 1.300 de kilometri, şi Suedia analizează în prezent dacă să adere sau nu la Alianța Nord-Atlantică.

Rusia amenință cu arme nucleare în regiunea baltică

Dmitri Medvedev, unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui rus, Vladimir Putin, și vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, a avertizat joi NATO că, dacă Suedia și Finlanda se vor alătura alianței militare conduse de SUA, Rusia se va vedea nevoită să își consolideze apărarea în regiune, inclusiv prin desfășurarea de arme nucleare în regiunea baltică.

În prezent, Suedia și Finlanda, care are o frontieră comună cu Rusia de 1.300 de kilometri, „analizează posibilitatea“ de a adera la NATO. Premierul finlandez, Sanna Marin, a anunțat miercuri că Finlanda va lua o decizie în acest sens în următoarele câteva săptămâni.

Dacă Suedia și Finlanda vor adera la NATO, Rusia îşi va întări forţele terestre, navale şi aeriene în regiunea Mării Baltice, cu scopul de a „restabili echilibrul militar“, a atenționat Medvedev.

De precizat că apropiatul lui Putin s-a referit în mod explicit la ameninţarea nucleară, susținând că s-ar putea să nu mai fie vorba de o regiune baltică „liberă de nuclear“, regiune unde se află exclava rusă Kaliningrad, situată între Polonia şi Lituania.

„Ar putea să nu mai fie vorba despre niciun fel de statut non-nuclear pentru regiunea baltică – echilibrul trebuie restabilit“, a declarat Medvedev, fost președinte al Rusiei în perioada 2008-2012.

„Până astăzi Rusia nu a luat astfel de măsuri şi nu avea de gând să o facă. Dar dacă ni se va forţa mâna, ei bine… reţineţi că nu noi am propus asta“, a continuat el.

Citește și: Suedia va depune cererea de aderare la NATO până la mijlocul acestui an

„Actualele ameninţări ruse sunt destul de ciudate“

Ministrul apărării din Lituania, Arvydas Anusauskas, a reacţionat joi la declarațiile făcute de Rusia, spunând că țara condusă de Putin are deja arme nucleare în regiunea baltică şi că acestea au fost desfăşurate în exclava Kaliningrad înainte de actuala criză.

„Actualele ameninţări ruse sunt destul de ciudate, în condiţiile în care, chiar şi fără actuala situaţie de securitate, ştim că ei păstrează arme la 100 de kilometri de frontiera Lituaniei“, a afirmat ministrul lituanian.

„Arme nucleare au fost întotdeauna păstrate în Kaliningrad… (iar) comunitatea internaţională, ţările din regiune, sunt perfect conştiente de acest lucru… Ei (ruşii) folosesc aceasta ca pe ameninţare“, a completat Anusauskas.

La rândul său, premierul lituanian, Ingrida Simonyte, a precizat joi că ameninţarea Rusiei de a-şi întări prezenţa militară, inclusiv nucleară, în regiunea baltică nu reprezintă „nicio noutate“.

Citește și: