Românii s-au săturat să fie angajați și se fac patroni: chiar dacă e criză, mulți își deschid firme și se visează cu bani mulți

Românii s-au săturat să fie angajați și se fac patroni: chiar dacă e criză, mulți își deschid firme și se visează cu bani mulți

Anul 2022 a fost unul deosebit de dificil pentru companiile românești, iar crizele încă nu au ajuns la final. Încă persistă mari presiuni pe bugetele companiilor, atât din perspectivă fiscală, dar și din cauza crizei energetice și a inflației, în general.

Deși provocările unui om de afaceri nu sunt deloc puține și nici de neglijat anul acesta, acest lucru nu-i împiedică pe românii noștri în calea lor spre independență financiară.

Mulți își deschi firme în această perioadă, sătui probabil de a fi angajați și de a se mulțumi cu un salariu pe care îl primesc o dată sau de două ori pe lună.

Potrivit celor mai recente date furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), avem o creștere a numărului de înmatriculări de persoane fizice și juridice, în toată țara.

Românii au mai mult curaj să fie patroni acum, decât în 2021. E inexplicabil!

Deși creșterea este modestă, vorbim totuși despre o tendință pozitivă, ce evidențiază faptul că românii nu se lasă intimidați de vremurile grele pe care le trăim și se visează antreprenori de succes.

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, ne spune ONRC, numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a crescut, în primele zece luni ale acestui an, cu 2,53%.

Practic, din raportul oficial reiese că, în primele zece luni din anul curent, vorbim despre 132.616 de înmatriculări totale. Din acest număr, 99.230 sunt societăţi cu răspundere limitată. Practic, românii care visează să devină afaceriști aleg, dintre toate firmele juridice disponibile, să-și deschidă SRL-uri.

Cei mai convinși să obțină independența financiară și să riște să se apuce de antreprenoriat în aceste vremuri par a fi bucureștenii. În primele zece luni din an, aici au fost înmatriculate 25.085 de persoane juridice și firme. Față de anul trecut, creșterea este cu adevărat notabilă, de plus 25,58%.

Cei din Cluj par a fi, de asemenea, foarte motivați să aibă propria lor firmă. Aici, numărul înmatriculărilor aferente primelor zece luni din 2022 ajunge la 8.163, tendința fiind tot una de creștere față de 2021, cu plus 10,39%.

Ei bine, să sperăm că aceste demonstrații de curaj și inițiativă se vor materializa, iar românii noștri vor reuși să-și atingă obiectivele pe care și le-au propus!