Dacă îți amintești, într-un articol anterior vorbeam despre situația critică în care se află patronii români ce înregistrează unele creanțe la stat. Conform noii legi, ei riscă să ajungă după gratii. Doar că, între timp, situația a luat o turnură neașteptată.
Pentru a înțelege exact despre ce este vorba, vom puncta câteva elemente de context, după care vom aborda subiectul zilei:
Modificările fiscale intrate în vigoare anul acesta prevăd pedeapsa chiar și cu închisoarea pentru patronii ce nu achită la timp contribuțiile către stat pentru salariații lor.
De reținut că se pedepsesc cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexă Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Tot legea mai spune că, în cazul săvârșirii infracțiunilor, dacă, în cursul urmăririi penale sau al judecății, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 de euro în echivalentul monedei naționale, se poate aplică pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 de euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul este între 50.000 de euro și 100.000 de euro, se poate sancționa cu amendă sau cu închisoare.
Ei bine, ANAF a analizat situația și a găsit zeci de mii de patroni cu plățile neefectuate, așa cum prevedea legea.
Fiscul, conform procedurii, a trimis lista firmelor vizate către Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) pentru cercetări penale. Se pare că pe listă ar fi aproape 53.000 de firme!
Acum apare surpriza. Poliția spune că acțiunea ANAF „nu reprezintă o sesizare penală, deoarece simpla transmitere a unui fișier nu întrunește condițiile de fond și de formă impuse de legea procedural penală”, potrivit Profit.ro.
Cel mai grav aspect este, conform sursei citate, că „la coada acestei liste sunt însă peste 4.000 de firme cu restanțe mai mici de 100 de lei. Acestea riscă la rândul lor să ajungă în atenția polițiștilor, în funcție de cum vor selecta aceștia dosarele pentru lucru, deși logic ar fi ca cercetarea să înceapă întâi cu cei mai mari restanțieri”.