Protecția Consumatorului dă de pământ cu HoReCa: nu vă mai merge așa, ne mai „prindem” și noi

Protecția Consumatorului dă de pământ cu HoReCa: nu vă mai merge așa, ne mai

Protecția Consumatorului din România pare să fie din ce în ce mai vigilentă și activă în a apăra drepturile românilor care ajung de multe ori să fie victime ale mizeriei din localuri, dar și a tentativelor de fraudă din partea unor manageri puși pe căpătuială.

Șeful instituției, Horia Constantinescu, vorbește destul de acid la adresa HoReCa, respectiv la acea parte a industriei care încearcă să ducă cu zăhărelul cumpărătorul de bună credință.

Conform oficialului, multe meniuri din restaurante seamănă cu Codul Penal adnotat. Ar exista în țară localuri unde se vinde cotlet de zebră despre care se spune că este „proaspăt”, a mai precizat oficialul ANPC.

Amintim faptul că instituția tocmai a dat un ordin prin care unitățile de alimentație publică trebuie să prezinte consumatorului ceea ce pun în mâncare. Termenul de conformare la noua legislație este extins, tocmai ca managerii să aibă timp, dar a stârnit nemulțumiri în rândul multor localuri. De ce? Unii manageri de restaurant și unii bucătari spun că astfel, cu toate ingredientele și cantitățile la vedere în meniu, concurența ar putea să afle rețetele lor secrete și trucurile pe care le folosesc pentru anumite mâncăruri.

Patronii de restaurante se simt loviți „sub centură”

În fapt, omul vine într-un local, mănâncă și plătește și trebuie să știe ce i se pune în față în farfurie, fiindcă nu vorbim, totuși despre cumpărarea unei perechi de șosete. Alimentația ne dictează sănătatea și nu ne putem juca cu ea și nici nu putem risca sau merge pe noroc.

„Am considerat că un termen de 6 luni până la implementarea acestui ordin ar trebui să fie suficient. Haideți să atingem atunci și o altă latură a ceea ce noi am constatat în acțiunile de control. Multe meniuri seamănă cu Codul Penal adnotat.

Este greu de crezut că cotletul de zebră și lăbuța de crocodil se vând la fel de bine ca pieptul de pui. Dar totuși apar în meniu, sunt pretins a fi proaspete, cu toate că mulți dintre operatorii economici cu astfel de meniuri țin în congelatoarele clasice produsele considerând că ele pot reprezenta (…)

Este momentul să ne inspirăm din alimentația publică mult mai funcțională, cu o experiență mult mai vastă decât a noastră. Și sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră ați văzut meniul zilei că este promovat în majoritatea restaurantelor din zonele cu impact turistic major, fie că vorbim de capitale, de litoraluri, fie că vorbim de zone montane.

Acolo este promovat foarte tare meniul zilei și câteva repere în meniul a la carte. La noi lucrurile stau exact invers. Noi avem totul proaspăt în fiecare zi. Va fi momentul în care vom înțelege că nu putem avea 30 de salate ca antreu, 30 de felul II la fel de proaspete. Și tocmai datorită acestei exigențe lucrurile se vor limita la operațional și la un randament mult mai bun”, a spus Horia Constantinescu.