Produsele cosmetice din comunism care au „fermecat” România, fascinante și azi: FARMEC a făcut valuri și în Japonia

Produsele cosmetice din comunism care au „fermecat” România, fascinante și azi: FARMEC a făcut valuri și în Japonia

Cine a trăit în perioada comunismului probabil că își amintește că, în acele vremuri, nu exista o diversitate prea mare la produsele cosmetice, oamenii având puține variante din care să aleagă.

Farmec este una dintre firmele care produceau, în perioada comunistă, majoritatea cosmeticelor pe care le foloseau, în acele vremuri, oamenii. Firma există și astăzi și o duce foarte bine.

muncitoare-fabrica-farmec-comunism
Lucrătoare în fabrica Farmec, de la Cluj-Napoca – epoca comunistă

Românii folosesc și acum cosmetice produse de Farmec

Spre deosebire de alte firme, din perioada comunismului, care produceau cosmetice, Farmec chiar a rezistat testului timpului.

Spre exemplu, lăptișorul de matcă Doina, dar și loțiunea de după bărbierit Tarr încă fac valuri și acum, având prețuri mai mult decât decente, față de nou intratele pe piață, de import.

În momentul de față, Farmec rămâne cel mai mare producător de produse cosmetice de la noi din țară, având o istorie de mai bine de 120 de ani în spate, începută într-un laborator micuț din Budapesta, numit Molnar Moser. 54 de ani mai târziu, mai exact în 1943, se desprindea de locul „de naștere” și ajungea la Cluj-Napoca.

Totuși, cosmeticele de la Farmec au cunoscut notorietatea în anii 1960, când comuniștii au vrut să transforme fabrica în „cea mai mare și mai puternică din lume”, încercând să facă concurență marilor brand-uri, din alte țări.

În 1965, comuniștii se lăudau cu lăptișorul de matcă Doina, cel mai popular demachiant atunci, dar și acum.

Ba mai mult, peste ani, compania avea să devină primul producător de creme și emulsii Gerovital H2 Profesor Doctor Ana Aslan. Acestea erau destinate femeilor trecute de vârsta de 40 de ani, spunându-se că ar avea proprietăți miraculoase de regenerare a pielii.

De menționat că Ana Aslan a inventat H3 în 1952, iar produsele bazate pe această vitamină au fost brevetate în mai bine de 30 de țări, de atunci, fiind preferate de multe personalități, de-a lungul anilor.

Mircea Turdean, fiul lui Liviu Turdean, directorul general al Farmec timp de multe decenii, a spus, la un moment dat: „Printre primele idei ale tatălui meu a fost să se întâlnească cu doamna prof. dr. Ana Aslan – o specialistă foarte la modă în acea perioadă – care se concentrase pe o disciplină nouă, geriatria”, s-a declarat, potrivit Adevărul.ro.

De asemenea, tot în anii 1960, începea și producerea produselor pe bază de spray, acestea devenind extrem de populare în rândul românilor, așa cum era, de altfel, de așteptat.

Până la Revoluția din 1989, fabrica din Cluj-Napoca număra mai bine de 1.000 de angajați.

Așadar, în perioada Epocii de Aur, se poate spune că Farmec nu avea concurență, de vreme ce era singurul producător din nișa sa. Trebuie menționat că existau, în paralel, Miraj București și Nivea, de la Brașov, însă aici se produceau alte produse precum pastă de dinți, parfum și vopsea de păr.

Ana-aslan-farmec-gerovital
Prof. Dr. Ana Aslan

Cosmeticele apreciate și în Japonia sau Canada

Succesul produselor Farmec a ajuns să fie bifat chiar și în alte țări precum Japonia, Irak, Canada, Iordania sau Kuwait. Totuși, ele sunt exportate chiar și în cele situate mai aproape de noi.

Și cum afacerile par să meargă excelent chiar și în prezent, compania se dezvoltă și, în plus, caută noi modalități de a ține pasul cu vremurile actuale.

Spre exemplu, recent, Farmec a deschis, la Cluj-Napoca, primul Centru de Frumusețe din țara noastră, ce are la bază o investiție de mai bine de 360.000 de euro.

Amănuntul cu adevărat inedit, în ceea ce privește acest centru, este că femeile pot beneficia aici de consultații gratuite, ca mai apoi să li se recomande cele mai bune produse, personalizate în funcție de structura fiecăreia.

Mircea Turdean, actualul director general al firmei Farmec, a declarat că are planuri similare și în ceea ce privește alte orașe din țară. Cu alte cuvinte, te poți aștepta ca, în curând, să ai chiar în orașul tău un asemenea centru, unde poți fi „diagnosticată” gratuit, ca mai apoi să primești tratamentul care ți se potrivește.

În concluzie, Farmec pare un exemplu de bune practici care, în ciuda tuturor greutăților prin care a trecut, din pricina schimbărilor de regim, a reușit să rămână pe piață, și chiar mai mult decât atât, să țină pasul cu prezentul, ceea ce nu este deloc de neglijat.

16:14 / 26.07.2022