Românce renumite în lume pentru meritele lor culturale

Româncele sunt femei destoinice, renumite în întreaga lume pentru frumusețea și mintea lor strălucită. Află care sunt cele mai renumite românce din toate timpurile.

Românce renumite datorită aportului lor cultural

Ele femei născute în România care au reușit să dărâme bariere și prejudecăți în societatea noastră. Ele au marcat momente importante în istoria culturală a țării noastre și au devenit simbol al puterii, compasiunii feminine, deschizând drumuri noi pentru generații întregi.

Maria Rosetti, prima femeie gazetar din România

A fost prima femeie gazetar din România, într-o perioadă în care această practică era dedicată în întregime bărbaților. Maria Rosetti a fost și unul dintre pionii principali în timpul Revoluției de la 1848, susținând cu toate puterile idealurile naționaliste ale soțului C.A. Rosetti, cel care avea să fondeze Academia Română și de la care Maria a ”furat” noțiunile elementare de scriere jurnalistică.

Până la acel moment, Maria Rosetti trăise sub numele și blazonul unei familii în care bărbații erau pilonii principali. Chiar soțul său, C.A. Rosetti era unul dintre cei mai  influenți oameni ai acelei epoci, acesta fiind jurnalist, revoluţionar şi fondator al Partidului Naţional Liberal, membru al marii familiei de boieri Rosetti.

Regina Elisabeta, prima Regină a României

Regina Elisabeta, prima Regină a României, a rămas în istorie pentru nenumăratele sale poezii, dar și pentru implicarea în viața culturală a vremii. Aceasta a publicat sub pseudonimul Carmen Sylva. Dorința de afirmare și de validare a operei sale a adus-o în fața poetului național, Mihai Eminescu, de la care nu a primit un răspuns mulțumitor, ci doar compasiune.

Relația dintre cei doi a rămas tensionată, în ciuda faptului că Regina Elena a tradus opera poetului în mai multe limbi străine, nu a apreciat-o și nu a înțeles-o la adevărata sa valoare, rămânând în istorie și ca Regina care nu l-a înțeles pe Eminescu.

Sofia Nădejde, autoarea primului roman feminist

Una dintre cele mai proeminete voci ale mișcării feministe din România este Sofia Nădejde. Provenită dintr-o familie de țărani din Botoșani este prima femeie din România care a avut voie să urmeze un ciclu de învățământ superior și să dea bacalaureatul într-un liceu de băieți.

Sofia Nădejde este și prima femeie care a ajuns să conducă o revistă literară și prima autoare a unui roman feminist „Patimi”, scris în anul 1903, în care poveștește cu lux de amănunte chinurile la care erau supuse femeile acelor vremuri.

A fost votată cea mai cultivată româncă a epocii, de multe persoanlități culturale de renume, într-un sondaj al ziarului România Literară din anul 1895 și a fost singura publicistă care a reușit să îi țină piept marelui academician conservator Titu Maiorescu, umilindu-l printr-o serie de argumente în articolul „Răspuns d-lui Maiorescu în chestia creierului la femei”.

Maria Tănase, ”Pasărea Măiastră a muzicii româneşti”

Cântecele ei au trecut bariera timpului și continuă să bucure sufletele oamenilor. A rămas în memoria românilor datorită geniului său, talentului imens și a timbrului vocal unic care a reușit mereu să sensibilizeze pe oricine o asculta.

”Cântecele acestei fetişcane, cu timbrul grav, izvorăsc limpezi din pământul românesc, trec prin sufletul nostru şi urcă spre cer, ca şi aripile făurite de ardeleanul Aurel Vlaicu. Şi el, ca şi ea, dragii mei, a răsărit din stratul profund al poporului obidit, care-şi înalţă pe aripile cântecului sau gândului – făcut pasăre de oţel – vrerile lui către cerul dreptăţii şi al izbăvirii de prea îndelungată suferinţă!”  spunea Octavian Goga despre Maria Tănase.

Ana Aslan, geniul care a descoperit ”tinerețea fără bătrânețe”

Una dintre cele mai mari personalități feminine din istoria României, medic român în gerontologie, Ana Aslan a reușit să inventeze primul produs anti-imbatrânire, Gerovital, ce a avea să fie folosit de personalitati ca Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas sau Salvador Dali.

”Leacul” care oferea ”tinerețe fără bătrânețe” a fost inventat în 1952, fiind rapid brevetat în peste 30 de tari. După această reușită care a schimbat întreaga lume, Ana Aslan si-a continuat studiile si a lansat, în 1980, alaturi de farmacista Elena Polovrageanu, un nou remediu-minune, care îi și poartă numele: Aslavital.

Nadia Comăneci, ”Zeiţa de la Montreal”

Este exemplul perfect al perfecțiunii și al determinării. Nadia a rămas în istorie ca fiind prima sportivă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică. Este câștigătoare a cinci medalii olimpice de aur, fiind considerată una din cele mai bune gimnaste ale lumii din toate timpurile, un adevărat fenomen în domeniu, iar presa internațională a numit-o ”cea mai bună sportivă a secolului XX”.

Angella Gheorghiu, una dintre cele mai cunoscute voci de operă la nivel internaţional

Angela Gheorghiu este una dintre cele mai cunoscute voci de operă la nivel internaţional, vocea sa fiind considerată o combinaţie între vocile celebrelor Maria Callas şi Renata Tebaldi. Angela Gheorghiu cânta pe marile scene ale lumii, printre care se numără Metropolitan Opera, Covent Garden şi Scala.

Alexandra Nechita, cunoscută și ca Micuța Picasso

Alexandra a avut prima expoziţie proprie la vârsta de opt ani, iar la 12 ani a avut expoziţii nu doar în Statele Unite, unde locuieşte dinainte de a împlini un an, dar şi în Noua Zeelandă, Australia şi Japonia. Tânăra artistă a fost numită Ambasador al Păcii în numele Naţiunilor Unite.

Sofia Ionescu, prima femeie neurochirurg din România

Sofia Ionescu este prima femeie neurochirurg din România, iar în 1944 a fost prima femeie din lume care a efectuat o operaţie pe creier.

Smaranda Brăescu, prima femeie din România ce şi-a luat brevetul de paraşutism

Ea este prima femeie din România care şi-a luat brevetul de paraşutism, pe care l-a obţinut în Germania, şi a doborât recordul mondial feminin la săritura cu paraşuta, de la înălţimea de 6.200 de metri. Câţiva ani mai târziu, în Statele Unite, Smaranda Brăescu bate toate recordurile mondiale la paraşutism, chiar şi cele ale bărbaţilor, sărind de la 7.233 de metri.

Citește și: