Primarul din Irpin a primit o propunere șocantă din partea rușilor. Ce au oferit în schimbul orașului

Primarul din Irpin a primit o propunere șocantă din partea rușilor. Ce au oferit în schimbul orașului

Este a treisprezecea zi de război în Ucraina, iar țara condusă de Volodimir Zelenski rezistă eroic. Între timp, autoritățile ucrainene au primit diferite mesaje trimise de disidentul rus Alexei Navalnîi, dar şi de fostul preşedinte al Ucrainei, pro-rusul Viktor Ianukovici. Mai multe detalii despre propunerea șocantă primită de primarul din Irpin din partea rușilor, în continuare.

Primarul din Irpin a primit o propunere șocantă din partea rușilor

Edilul din orașul ucrainean Irpin a făcut o mărturisire șocantă, și anume că parta rusă i-a propus un schimb „inedit“. Mai exact, ocupanții i-au cerut primarului să vândă orașul.

„Mi s-au oferit bani în schimbul oraşului, dar fac o contraofertă: plecaţi din Irpin în 24 de ore şi vă veţi salva viaţa“, a anunțat Alexander Markushin.

Acesta a postat pe Telegram o captură de ecran cu un schimb de replici dintre el și ruși.

„Am primit un mesaj de la ocupanţi. Mă mir că încă nu au înţeles: Irpin nu e de vânzare, nu se dă bătut şi luptă. Soldaţilor ruşi din oraş le spun: «Întoarceţi-vă în Rusia, asta va salva vieţile a mii de recruţi aşteptaţi de mamele, femeile, bunicile şi fiicele lor»“.

Pe de altă parte, fostul președinte pro-rus, Viktor Ianukovici, i-a transmis un mesaj actualului număr 1 al țării, Volodimir Zelenski, în care i-a cerut liderului de la Kiev să oprească „personal“ „vărsarea de sânge“ (mai multe detalii AICI).

Citește și: Hartă: Orașele din Ucraina pe care rușii au pus stăpânire. Kievul rămâne în picioare

Ce au oferit în schimbul orașului

Apelul acestuia a fost cuprins într-o scrisoare publicată de presa rusă, potrivit Kyiv Independent.

„Vreau să fac o cerere, prezidenţială şi chiar puţin paternă, lui Zelenski“, a scris fostul preşedinte. „Volodimir, poate visezi să devii un adevărat erou, dar eroismul nu este ostentaţie, nu este lupta până la ultimul ucrainean“, a completat el.

La polul opus, disidentul rus Aleksei Navalnîi îl somează pe președintele rus, Vladimir Putin, să cedeze.

„Dacă ruşii susţin cu adevărat războiul plin de ură pe care Putin l-a purtat împotriva Ucrainei este o chestiune de cea mai mare importanţă politică. Răspunsul la această întrebare va defini în mare măsură locul Rusiei în istoria secolului 21“, a spus el.

Navalnîi  a mai notat următoarele pe Twitter: „În general, oamenii sunt dispuşi să-şi schimbe poziţia, dar numai dacă îi implicăm în dialog şi le oferim informaţii adevărate despre război“.

Citește și: