Muzeul de Fotografie Kováts, din Odorheiu Secuiesc, oază de liniște și mașină a timpului spre vremuri apuse

Muzeul de Fotografie Kováts, din Odorheiu Secuiesc, oază de liniște și mașină a timpului spre vremuri apuse

Fotografia analog era, cel puțin pe timpuri, singura modalitate, în afară de pictură și/sau grafică, prin care puteai imortaliza un moment pentru vecie. În timp, tehnologia foto a evoluat suficient de mult încât aceasta să devină subiect istoric, demn de un muzeu în toată regula.

Desigur, unii nostalgici susțin că nicio tehnologie foto nu va putea înlocui vreodată sentimentul pe care ți-l imprimă în suflet lumina transpusă pe film și transformată în imagine. Tind să cred că această afirmație este una cât se poate de adevărată, iar asta din mai multe motive: în primul rând, în momentul în care developezi un film foto, spre exemplu, se poate spune că imprimi în acea fotografie o parte din sufletul tău. În plus, tehnic vorbind, fotografia pe film va reuși întotdeauna să filtreze mult mai bine lumina, având în vedere că totul este realizat pur manual, fără intervenția „computerizată” a unei camere foto digitale care, de cele mai multe ori, nu reușește să țină pasul pe de-a-ntregul.

Acestea fiind spuse, m-am bucurat enorm să aflu că în Odorheiu Secuiesc există un muzeu de fotografie, deținut, din tată în fiu, până la a patra generație (iar moștenirea are șanse reale de a merge mai departe) de familia Kováts. Patru generații de fotografi au imortalizat, mai bine de 100 de ani, istoria orașului transilvănean menționat anterior, strângând o colecție impresionantă și extrem de rară de aparatură foto, dar și de mostre palpabile ale trecerii timpului, imprimate direct pe hârtie.

Kováts Árpád
Intrarea în Muzeul de Fotografie
Kováts Árpád
Replică fotografie

Muzeul de Fotografie Kováts, din Odorheiu Secuiesc, singurul atelier foto cu lumină naturală, din Europa

De Muzeul de Fotografie Kováts am aflat absolut întâmplător, de pe un banner agățat la Mini Transilvania, muzeul de miniaturi situat în imediata apropiere a orașului. Trebuie să recunosc, încă de la început, așteptările nu mi-au fost foarte mari, de vreme ce eram extrem de sigură că am să văd cu câteva aparate pe film în plus față de ceea ce am eu acasă, în colecția personală. Cu toate astea, nu aveam cum să ratez ocazia de a vizita un astfel de loc, mai ales prin prisma pasiunii pe care o am, fotografia.

Trebuie să știi că Muzeul de Fotografie Kováts funcționează pe bază de rezervare, în sensul că trebuie să suni înainte, ca să te asiguri că va avea cine să te aștepte acolo și să-ți explice ce se desfășoară în fața ochilor tăi.

Cu toate că a trebuit să aștept vreo zece minute până la sosirea gazdei, n-am avut ocazia să mă plictisesc întrucât mi-am petrecut timpul uitându-mă pe pereții curții interioare, cei pe care stăteau expuse replici ale unor fotografii „străvechi” din Odorhei. Primul tren ajuns gara din oraș, imagini pitorești cu boi care trag la jug, o piscină interioară, portrete ale pompierilor de altădată și freamătul unui oraș în perioada în care viața era mai simplă și, pentru unii, mai frumoasă.

După cele zece minute de așteptare m-a întâmpinat domnul Kováts Árpád, fotograf local și moștenitor al unui imperiu foto, după cum aveam să observ imediat.

Am intrat în prima încăpere (ce semăna mai degrabă ca una de primire), pe pereții căreia se aflau mostre de fotografie 3D (da, ai citit bine) din perioada Primului Război Mondial. Pentru a le vedea în toată splendoarea lor, domnul Kováts mi-a înmânat o pereche de ochelari 3D, întocmai celor pe care îi primești la cinematograf, când mergi să vezi, spre exemplu, „Spider-Man: No Way Home”.

Kováts Árpád
Fotografii 3D

În imediata apropiere a imaginilor 3D se află portrete ale înaintașilor săi, oameni fără de care muzeul foto nu ar fi fost posibil, cu siguranță.

muzeul-foto-kovats-odorheiu-secuiesc-foto-iulia-kelt4
Familia Kováts, fotografi din tată în fiu

Într-o altă încăpere am văzut efectiv studioul foto, folosit timp de mai bine de un secol de toate generațiile familiei sale. Și-aici a început fericirea, deoarece am putut să văd camere foto extrem de rare, din anii 1800 și, spre surprinderea mea, încă funcționale, după cum a mărturisit chiar proprietarul. Nu am să intru în detalii tehnice, întrucât sunt inutile, dar nu pot să nu menționez că burduful avea dimensiuni impresionante și sunt absolut convinsă că utilizarea unei astfel de camere se făcea greoi, din pricina mărimii. Ceea ce, inevitabil, m-a făcut să respect și mai mult munca fotografilor din anii trecuți. Promit să nu mă mai plâng niciodată când DSLR-ul meu, echipat cu un obiectiv pe sticlă, îmi atârnă prea greu de gât.

muzeul-foto-kovats-odorheiu-secuiesc-foto-iulia-kelt12

Ca fapt divers, cel mai vechi negativ datează din anul 1876. Mai bine de 80.000 de negative pe sticlă realizate în mai bine de 100 de ani se află în în arhiva atelierului foto şi urmează să fie digitalizate, dacă se vor găsi fonduri pentru asta.

Studioul foto este, așa cum menționam anterior, singurul din Europa care folosește lumină naturală, reglată de un tavan de sticlă și niște draperii albe și albastre, menite să lumineze sau să întunece mediul. Altfel spus, un fel de sistem vintage care să înlocuiască neputința diafragmei, în anumite condiții.

muzeul-foto-kovats-odorheiu-secuiesc-foto-iulia-kelt
Sistem de iluminare pe draperii

Fundalurile foto folosite includeau peisaje de iarnă, de vară, dar și un interior des folosit în acea perioadă.

Trebuie menționat că, în acea perioadă, timpul de expunere putea să fie un pic mai mare decât simplul „click” de astăzi. În termeni „umani”, asta înseamnă că tu, subiectul, puteai să stai minute bune în fața camerei foto, înainte ca această să decidă să te imortalizeze. Și cum fotografii acelor timpuri știau cât de grea este, pentru un om, așteptarea, pentru a te ajuta să stai locului aveau o serie de cârlige și „intrumente de tortură” cu care te prindeau de ceafă, dar și un postament special pe care îți puteai ține mâinile, în dulcele stil clasic, în timp ce erai fotografiat stând în picioare și cu spatele extrem de drept.

muzeul-foto-kovats-odorheiu-secuiesc-foto-iulia-kelt
Fundaluri foto – Kováts Árpád

Ultima incursiune în muzeu a fost în camera obscură, cea plină de aparate foto, un radio Selena, niște ochelari lăsați pe un birou, multe soluții pentru developare, păstrate în sticlele inițiale, becuri de mulți wați, dar și exemple concrete ale mostrelor de developare, de pe film sau sticlă.

muzeul-foto-kovats-odorheiu-secuiesc-foto-iulia-kelt7
Soluții foto pentru developare pe film și sticlă
Soluții foto pentru developare pe film și sticlă
Biroul fotografului

Nu am plecat de acolo cu mâna goală, ci cu o carte poștală – reproducere a unei imagini realizate de strămoșii domnului Kováts.

Poate mai mult decât unicitatea ustensilelor venite de la Viena, în perioada Imperiului Austro-Ungar, m-a fascinat pasiunea cu care mi s-a vorbit despre tot ce se află în acel atelier-muzeu. Rar mi-a fost dat să întâlnesc un om care să povestească cu atâta dăruire despre moștenirea sa, cea pe care puțini reușesc s-o mai aprecieze în zilele noastre, în epoca telefoanelor mobile cu camere Hasselblad, Leica sau Zeiss.

I-am promis că voi reveni și, mai mult decât atât, că îi voi anunța și pe ceilalți pasionați de artă pură, veche, de minunea din Odorheiu Secuiesc, cea care stă ascunsă de ochii lumii, parcă ar încerca să nu devină „mainstream” și să-și piardă, astfel, din unicitate și valoare.

În plus, orice vizită în plus ajută muzeul să ajungă cu un pas mai aproape de îndeplinirea unui mare vis, acela de a digitaliza cele 80.000 de negative pe sticlă. În acest sens, orice turist va călca pragul Muzeului de Fotografie Kováts va avea ocazia să plece acasă cu o amintire unică: o fotografie alb-negru, realizată pe suport clasic, contra unei sume modice. Firește, acești bani vor fi folosiți pentru întreținerea oazei de liniște și istorie, dar și cu scopul de a duce la un bun sfârșit digitalizarea negativelor.

În cazul în care te-am făcut curios, află că muzeul se află pe Strada Kossuth Lajos, nr. 24, în Odorheiu Secuiesc.

Citește și: