29 iul. 2022 | 08:55

Marvel „are chef de glume”: Deadpool 3, pe urmele Thor: Ragnarok

ACTUALITATE
Marvel „are chef de glume”: Deadpool 3, pe urmele Thor: Ragnarok

Președintele Marvel Studios, Kevin Feige, a spus că impactul lui Deadpool 3 asupra francizei respective ar trebui să fie similar cu cel al Thor: Ragnarok.

După ce Ryan Reynolds ar fi difuzat online imagini de test din Deadpool, Merc with a Mouth și-a făcut debutul ireverent în 2016. Succesul său monumental a deschis calea pentru alte filme inspirate din benzi desenate cu rating R, cum ar fi Logan, din 2017. Sub egida 20th Century Fox, Deadpool 2 a făcut remarci ironice cu privire la continuarea slabuță a francizei X-Men, printre multe altele, din această categorie.

Deadpool 3 se afla deja în lucru înainte de fuziunea Disney-Fox, cea care i-a adus pe X-Men, Fantastic Four, dar și pe personajul lui Ryan Reynolds sub controlul Studiourilor Marvel.

Deadpool 3, următoarea „comedie cu eroi”, de la Marvel

Anul trecut, Reynolds și-a făcut debutul cvasi-MCU alături de Korg, într-o reclamă pentru Free Guy. Apoi, în acest an, a fost anunțat că regizorul Shawn Levy va ține frâiele producției, cu un scenariu scris de Reynolds, Wendy Molyneux și Lizzie Molyneux-Logelin. Fiind prima lansare MCU cu rating R a Marvel Studios, Deadpool 3 este gata să-și schimbe „hainele”.

Într-un interviu cu THR la SDCC, Feige a discutat despre Deadpool 3.

„Cum îl ridicăm, așa cum am reușit cu Civil War, Infinity War și Ragnarok? Este foarte distractiv să fii în lumea lui Ryan Reynolds”, a declarat acesta, într-o notă oarecum criptică.

În condițiile în care filme precum Captain America: Civil War și Avengers: Infinity War au ridicat miza destul de sus, din punct de vedere al acțiunii, iar Ragnarok a revigorat franciza Thor cu ajutorul lui Taika Waititi, rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Deadpool.

Deși Deadpool 3 a lipsit din anunțurile Marvel Studios din fazele 4, 5 și 6 la Comic-Con, filmul poate juca un rol important în  MCU și poate ajuta la evoluția abordării comice.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele