Deadpool 3, din ce în ce mai aproape de realitate: ce a spus Ryan Reynolds

Deadpool 3, din ce în ce mai aproape de realitate: ce a spus Ryan Reynolds

Ryan Reynolds e declarat recent că, în perioada următoare, noi și noi informații despre viitorul „Deadpool 3” ar putea să fie dezvăluite.

Ryan Reynolds l-a interpretat, pentru prima dată, pe Wade Wilson/Deadpool în„ X-Men Origins: Wolverine”, înainte de a avea ocazia să beneficieze de propriul film, „Deadpool”, în 2016. Totul ca, în 2018, actorul să intre din nou în pielea personajului, în a doua parte a francizei.

Atipicul personaj „Deadpool” a fost creat de Rob Liefeld, în 1991, și a reprezentat o „gură de aer proaspăt” în universul X-Men, câștigând rapid admirația fanilor de benzi desenate produse de Marvel.

În 2015 răsărea, pentru prima dată, ideea unui film de sine stătător care să se concentreze exclusiv pe aventurile lui Deadpool. Încă de la lansarea sa, filmul a prins destul de bine la public, partea a doua, cea din 2018, bucurându-se de tot atâta succes, bifând 785 de milioane de dolari din încasări, la nivel mondial.

„Deadpool 3”, în așteptare. Disney pare să fi tulburat apele

În 2019, Disney achiziționa Fox ceea ce, în mod evident, avea să tulbure apele, în ceea ce privește viitorul multor producții ce au legătură cu universul „X-Men”. Acest lucru s-a întâmplat, de altfel, și în cazul părții a treia din „Deadpool”. Cu toate că producătorii au insistat că va exista o continuare, fanii nu s-au putut baza pe nicio informație concretă, punând la îndoială viitorul francizei.

Chiar și așa, se pare că „Deadpool 3” va deveni realitate, actorul Ryan Reynolds confirmând acest lucru și în trecut. Reamintim că acesta a glumit, în urmă cu câteva zile, referitor la cascadoriile executate în film, sugerând că este prea bătrân pentru a mai putea să le facă singur.

Într-un nou interviu, acordat publicației Collider, Ryan Reynolds a mărturisit că speră ca, în viitor, noi și noi informații să fie dezvăluite, astfel încât fanii să nu-și piardă speranța și nici interesul.

„Noi (nota redacției: Reynolds și Levy) putem, în acest moment, să vorbim despre aproape orice, așadar vă anunțăm că, în curând, există posibilitatea ca detalii noi, legate de viitorul Deadpool, să fie dezvăluite”, a declarat Ryan Reynolds.

Din câte se zvonește, pelicula ar putea fi lansată pe marile ecrane, cel mai probabil, în iulie 2023.