„Manole” de la Securitate își făcea victimele să râdă, ca să le tragă de limbă mai ușor. Mircea Albulescu – o viață de actor, poet, prozator și turnător

Mircea Albulescu este, fără dar și poate, unul dintre cei mai cunoscuți actori români, iar figura artistului este emblematică pentru scena de teatru, dar și pentru film.

Însă, ca mulți alți români trăiți în comunism, nici Mircea Albulescu nu a fost perfect, preferând să facă jocurile Securității, în dorința de a trăi cât mai lin într-un regim care le punea tuturor românilor „bețe în roate”.

Mircea Albulescu, în filmul Semne în Pustiu (1996). Foto: preluare IMDB.com

Mircea Albulescu, actorul pe care nu-l puteai confunda cu absolut nimeni

Trebuie menționat că, pentru o bună înțelegere a situației, omul Mircea Albulescu trebuie separat de actorul Mircea Albulescu, iar acest lucru trebuie făcut cu absolut orice artist care, dintr-un motiv sau altul, nu excelează la capitolul umanitate sau, în funcție de caz, la moralitate.

Pe numele său complet Iorgu Constantin Albulescu, actorul s-a născut în data de 4 octombrie 1934, în Capitală, absolvind Şcoala Medie de Arhitectură în 1952 şi Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1956.

De-a lungul carierei sale, el a jucat în numeroase spectacole de teatru, printre care: „Danton“ (1974), în regia lui Horea Popescu, „O scrisoare pierdută“ (1999), în regia lui Alexandru Tocilescu, „Anna Karenina“ (2003), în regia lui Alice Barb, „Livada de vişini“ (2010), în regia lui Felix Alexa.

Mircea Albulescu în Cabotinul (Foto: TNB)

De asemenea, a jucat și în filme, printre acestea numărându-se „Dacii“ (1967), „Mihai Viteazul“ (1971), „Nea Mărin Miliardar“ (1979) şi „Noi, cei din linia întâi“ (1986), toate acestea fiind regizate de Sergiu Nicolaescu; „Cel mai iubit dintre pământeni“ (1993) de Şerban Marinescu şi „Tinereţe fără bătrâneţe“ (2006), de Francis Ford Coppola.

În plus, informează, de asemenea, adevarul.ro, a scris versuri, dar și proză scurtă, fiind membru al Uniunii Ziariștilor și având un doctorat în arte. Între anii 1985-2005, Mircea Albulescu a predat la Universitatea de Teatru și Film din București.

O monedă din anii 2000 a ajuns să coste cât o maşină second-hand. Cum poţi face rost rapid de 8.000 de euro?

Ce studii are Gabriela Firea. Puțini știu asta despre ea

S-a stins în data de 8 aprilie 2016, la Spitalul Clinic de Urgență din București.

Kirk Douglas și Mircea Albulescu – Studiourile Buftea

Umorul, unealta perfectă a lui „Manole”

Dincolo de viața artistică, se pare că Mircea Albulescu obișnuia să-și ocupe timpul cu „pâra” la Securitate”, având un succes colosal deoarece se folosea de umorul său pentru a-și trage de limbă „victimele”. Pesemne că dezinvoltura artistului avea darul de a-i face pe oameni să prindă încredere în el.

În 1988, Direcţia a III-a Contrainformaţii a Securităţii a solicitat Partidului Comunist Român (PCR) aprobarea de a-l folosi pe actor în calitate de sursă. Ofiţerii i-au atribuit lui Albulescu numele conspirativ „Manole”, informează sursa citată anterior.

Mai târziu, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii descoperea o notă-report destul de interesantă, care îl viza pe Albulescu, în raport cu un regizor român ce participase la o conferință la Biblioteca Americană.

„Când s-au pus întrebări, s-a ridicat un tânăr care a încercat să facă o declaraţie citită, profund ostilă regimului nostru socialist, în care încerca să arate lipsa de drepturi şi inexistenţa libertăţii de cuvânt în ţara noastră. «Manole» ne-a comunicat impresia sa că acel cuvânt început de individ ar fi fost de inspiraţie străină, «ţările comuniste» şi nu «ţările socialiste», cum se obişnuieşte în limbajul curent de la noi”, scria angajatul Securității.

Directorul bibliotecii ar fi încercat să calmeze situația, dar fără succes, pentru că „Manole” s-ar fi ridicat și ar fi „animat” atmosfera. „Sursa s-a folosit de prilej pentru a-i face pe ceilalţi să râdă şi, în felul acesta, atmosfera s-a destins“, nota ofiţerul, la vremea respectivă.

Desigur, ai putea să te întrebi de ce s-ar ancora un artist desăvârșit, asemenea lui Mircea Albulescu, în astfel de activități sinistre. Răspunsul este unul cât se poate de simplu: toți cei care colaborau, în aceau perioadă, cu organele Securității, aveau avantaje la locul de muncă.

Totuși, trebuie ținut cont de faptul că anumiți informatori făceau acest lucru din convingere pură. Nu vom ști niciodată, însă, dacă acesta este și cazul lui Mircea Albulescu.