Lovitură chiar din inima Moscovei: Putin vede cu ochii lui cum elita rusească nu-l mai ascultă

Lovitură chiar din inima Moscovei: Putin vede cu ochii lui cum elita rusească nu-l mai ascultă

Elita rusească, alcătuită din oameni de cultură, academicieni și intelectuali din diverse domenii de activitate, începe să se revolte împotriva lui Vladimir Putin.

Decizia liderului de la Kremlin de a invada Ucraina și de a desfășura acolo agresiunile pe care o lume întreagă le privește înfiorată, au revoltat elita rusească.

Mii de intelectuali au transmis o scrisoare publică în care îi cer lui Vladimir Putin să înceteze agresiunile din Ucraina. Rușii nu sunt de acord cu el și spun că tot ceea ce face armata lor în Ucraina va avea efecte asupra țării, efecte pe care ei nu și le doresc și al căror scop efectiv nu-l înțeleg.

Lui Putin i se cere clar să se oprească

În documentul respectiv, semnat de peste 6.900 de intelectuali ruși, Vladimir Putin nu este deloc apreciat pentru ceea ce face. Din contră! Oamenii îi cer liderului să renunțe la așa-zisa operațiune specială, pentru că efectele vor fi greu de digerat pentru Rusia.

„Noi, oamenii de știință și jurnaliștii de știință care lucrează în Rusia, protestăm puternic împotriva invaziei militare a Ucrainei lansată de armata rusă” în urmă cu o săptămână, scriau aceștia într-o scrisoare publicată de site-ul trv-science.ru news.

Oamenii se mai plâng și de faptul că „valorile umaniste sunt fundamentul pe care se construiește știința. Mulți ani petrecuți întărind reputația Rusiei ca lider al matematicii au fost în totalitate năpădiți de agresiunea militară fără precedent efectuată de țara noastră”.

De asemenea, consecințele deja se simt și sunt dureroase pentru mediul academic, dacă ținem cont de faptul că a fost anulat Congresul Internațional al Matematicienilor, „cea mai prestigioasă conferință de matematică din lume” care urma să aibă loc în Rusia în iulie.

„Suntem convinși că niciun interes geopolitic nu poate justifica decesele și vărsarea de sânge. Războiul nu va duce decât la pierderea totală a țării noastre, pentru care lucrăm”, au mai precizat semnatarii scrisorii.

Citește și: