Locul unic din România unde timpul se oprește în loc este chiar în mijlocul Sibiului: de ce trebuie să ajungi aici

Locul unic din România unde timpul se oprește în loc este chiar în mijlocul Sibiului: de ce trebuie să ajungi aici

În mod evident, există multe locuri unice în România. Ele se remarcă fie prin frumusețea naturii, fie prin caracterul istoric – ori poate chiar din ambele puncte de vedere.

Un astfel de obiectiv turistic pe care trebuie neaparat să-l vizitezi este Piața Huet, din mijlocul orașului Sibiu, locul unde timpul parcă s-a oprit ca să te aștepte pe tine.

Piața Huet, din Sibiu, o oază de istorie, frumos și tradiție

Aici, în Piața Huet, se întâmplă adesea să vezi ucenici care confecționează în fața ta diverse obiecte de artizanat. O valiză cu dălți și oameni pasionați de meserii dispărute, parcă, de pe fața pământului.

Poate cel mai impresionant lucru este că unii dintre meșterii care vin uneori aici pentru a-și etala talentul nu sunt toți români, ci veniți „de peste mări și țări” pentru a întoarce ceasul special pentru tine.

Vechile meșteșuguri, ori tainele calfelor, toate pot fi deprinse de aici. Tot ce trebuie să facă este să ceri ajutorul tinerilor ucenici iar ei îți vor împărtăși bucuroși din măiestria lor.

„Cred că mi-am îmbunătăţit cunoştinţele în meseria mea destul de mult. E o profesie pe care nu ar trebui să încetezi vreodată să o înveţi”, a spus Thomas Fink, fierar, conform observatornews.ro.

Imediat ce termină școala de meșteri, tinerii își folosesc primii ani pentru a călători, încercând să se perfecționeze în tainele meseriei, devenind fierari, tinichigii, pantofari, croitori, pielari, dulgheri sau orice altă meserie care îți poate oferi satisfacția lucrului ce iese direct din mâna omului iscusit.

Dacă îi întrebi, tinerii îți vor spune că aceste deprinderi ar trebui să continue să fie făcute de oameni, întrucât există un fel de magie în a confecționa cu „mâna ta” un obiect, fie el din metal, pânză sau piele.

Într-o lume în care totul este automatizat, o asemenea meserie nu îți ține, ce-i drept, de foame, însă îți dă satisfacția care lipsește, în zilele noastre, în majoritatea locurilor de muncă.

Aceste meserii merită învățate chiar și de dragul deprinderii unui nou hobby. Iar dacă ești interesat de ceea ce am scris, poate că n-ar fi rău ca, data viitoare, să pui Sibiul pe lista ta de vacanță și să vizitezi Piața Huet, locul din țara noastră unde trecutul ți se desfășoară prin fața ochilor.

Foto: Turnul Sfatului