01 aug. 2022 | 08:00

Imobiliarele din București, mai diferite decât ai crede la prima vedere: unde merită să locuiești, să te muți

ACTUALITATE
Imobiliarele din București, mai diferite decât ai crede la prima vedere: unde merită să locuiești, să te muți

București continuă să fie unul dintre cele mai scumpe orașe din România, după Cluj. O partea din problemă pleacă de la piața imobiliară care, de la o regiune la alta a Capitalei, se reflectă în variații semnificative de prețuri și condiții.

Un nou studiu realizat de JLL și Storia.ro ilustrează preferințe foarte diferite pentru zonele din București printre chiriași și actualii sau viitorii proprietari de locuințe. În plus, diferă foarte mult și tipul locuințelor pentru care optează o categorie și alta. De exemplu, chiriașii se orientează către apartamente cu două camere sau studiouri, în timp ce potențialii proprietarii vor de multe ori o casă sau un apartament generos, cu 3-4 camere.

București, ”spart” în zone de interes pentru chiriași

Majoritatea potențialilor chiriași din București se orientează către apartamente cu două camere, în procent de 49%. Pentru studiouri optează aproximativ 33% dintre ei. De partea cealaltă a baricadei, cumpărătorii vor o casă, în procent de 31%. Pentru un apartament optează 30% dintre cumpărători, dar vor 3-4 camere, nu prea se mai mulțumesc cu două.

Ca regiuni, cele mai atractive chirii din București sunt în Tineretului – Timpuri Noi (30%). Pentru Titan optează 28%, regiuni urmate îndeaproape de Dristor, Unirii și Victoriei – Romană – Universitate, atrăgătoare pentru 27% dintre respondenți.

Cumpărătorii au o complet altă viziune când vine vorba de locurile în care ar face investiții în București. Titan este cel mai sus între preferințe, cu 23%, urmat de Drumul Taberei – 21% și Tineretului – Timpuri Noi – 20%. Pe următoarele locuri, cu procente mai mici, se numără Militari, Dristor și Berceni. Atractivitatea acestor zone vine din accesul facil la metrou, dar și din proximitatea parcurilor de mari dimensiuni. Nu este exclus nici ca viitorii proprietarii să evite Victoriei – Romană – Universitate din cauza prețurilor de achiziție fabuloase, comparativ cu spațiul semnificativ mai scump decât în regiunile mai sus menționate. Nu de alta, dar cu prețul unei case la marginea Capitalei nu-ți iei un apartament cu două camere în centru.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele