11 feb. 2022 | 08:55

Imagini noi din The Rings of Power: ce personaje iubite de fanii Lord of the Rings se întorc, în altă formă

ACTUALITATE
Imagini noi din The Rings of Power: ce personaje iubite de fanii Lord of the Rings se întorc, în altă formă

„The Rings of Power” este continuarea firească pentru „The Lord of The Rings” – cu alte cuvinte, producția pe care o așteptau toți fanii acestei francize. Noi imagini ne dezvăluie ceva inedit: mai multe personaje apreciate se vor întoarce, însă nu neaparat în forma cu care eram obișnuiți.

Câteva imagini în premieră din „The Lord of the Rings: The Rings of Power”, ce va fi difuzat de canalul de streaming Amazon, au fost lansate. Acestea le-au oferit fanilor o imagine asupra seriei, însă și informații cu privire la personajele ce vor popula noua peliculă episodică.

Una dintre cele mai populare francize fantasy revine pe micul ecran în această toamnă. Cărțile lui Tolkien au primit mai multe adaptări pentr marele ecran, însă niciuna, până acum, pentr micul ecran. Noua serie vine să rezolve această problemă, concentrându-și povestea pe a doua era din Middle Earth.

„The Rings of Power”, proiectul aproape secret care a ajuns să vadă „lumina zilei”

Cu toate că se știe despre intenția producătorilor de a dezvolta „The Rings of Power” încă din 2017, niciun alt amănunt nu reușise să iasă la iveală, până acum. Surpriza absolută este marcată de prezența unor personaje mult iubite de public, Galadriel, Elrond și Sauron. Imaginile confirmă revenirea lor „pe sticlă”.

În ciuda faptului că are o distribuție consistentă, studioul a ținut fiecare personaj „The Rings of Power” sub „cheie”, încerând, astfel, să intensifice misterul din jurul acestei noi producții.

Recent, „The Rings of Power” a lansat recent peste 20 de noi postere cu personajele din Middle Earth, arătându-le fanilor costume, însă și eventuale detalii din care ar putea să ghicească cu ușurință cine va face parte din noua serie… și cine nu.

Noi imagini de primă vedere din „The Lord of the Rings: The Rings of Power” au fost, de asemenea, lansate de Vanity Fair, înaintea acestui weekend-ului. Ele dezvăluie mai multe personaje noi  precum și versiuni tinere pentru Galadriel, si pentru Elrond, din „Stăpânul Inelelor”.

Câteva dintre aceste imagini, mai jos:

 

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele