De ce actorii zilelor noastre par mai credibili decât cei din trecut: amănuntul care face diferența

De ce actorii zilelor noastre par mai credibili decât cei din trecut: amănuntul care face diferența

Dacă sunteți pasionați de cinematografie, asemenea mie, cu siguranță v-ați rupt, nu o singură dată, din timp, pentru a studia jocul actoricesc al celor ce populau scenele odinioară și ați comparat prestația lor cu cea a actorilor din generația noastră.

De altfel, din punctul meu de vedere, nu ai cum să te numești „fan al filmelor”, dacă nu știi câte ceva din istoria cinematografiei. Cu bune, cu rele, această istorie se face „responsabilă” pentru ceea ce vedem acum, pe micile și marile ecrane. Cu alte cuvinte, dacă peliculele de demult și actorii altor vremuri nu ar fi existat, astăzi nu ne-am fi putut bucura de filmele excepționale cu care suntem, deja obișnuiți.

Firește, pe lângă învățatul din greșelile trecutului, la calcul, pentru evoluția peliculelor de astăzi, poate fi adăugată și tehnologia care, în ultimii zeci de ani, a înregistrat, la rândul ei, progrese notabile. La acest subiect am să revin în cele ce urmează.

Poate că ați observat cum actorii de odinioară aveau obiceiul de a juca mult prea dramatic. Vi s-a părut? Nici vorbă! Dacă ați văzut o diferență între modalitatea de transformare a scanariului în realitate a actorilor din Epoca de Aur și cea a celor din zilele noastre, ați avut dreptate. Rămâne întrebarea: de ce păreau actorii din anii precedenți că joacă prost? Există câteva răspusuri la această întrebare, după cum vom observa.

Actorii din Epoca de Aur erau obișnuiți cu sălile din teatre, dar și cu acustica aferentă acestora

În cazul în care ați văzut, măcar o singură dată în viață, o piesă de teatru, probabil că ați observat că actorii au tendința de a-și rosti replicile un pic mai tare, pentru ca toți spectatorii din sală să le poată auzi. Desigur, sălile de teatru sunt construite în așa manieră încât acustica să fie una decentă. Însă cum nicio sală nu poate oferi, totuși, acustica perfectă, această sarcină rămâne în grija actorilor, cei care trebuie să se asigure că toți oamenii din sală vor auzi ce se vorbește pe scenă. De aici, inevitabil, rezultă un anumit grad de dramatism.

Același lucru se poate spune și despre mișcările uneori exagerate ale acestora, ele fiind menite să fie observate și de spectatorul aflat în ultimul rând.

În consecință, un astfel de actor, transpus automat „pe sticlă” sau, după caz, într-o sală de cinema, ar putea să fie tentat să facă „ceea ce știe el ce mai bine să facă”.

Tehnologia precară a acelor vremuri îi obliga pe actori să joace „fals”

Cele detaliate adineauri ar putea fi completate de încă o informație care, în acest caz, face toată diferența din lume. Până de curând, iar când spun asta iau în calcul perioada de dinainte anilor 2000, tehnologia folosită în majoritatea filmelor nu era tocmai cea mai bună. Din nou, se punea problema sunetului care pleca de la actor și ajungea la urechile spectatorilor sau la ale celor ale telespectatorilor.

Așadar, pentru a compensa deficiențele unei tehnologii de tip analog care, de regulă, nu își făcea treaba așa cum ar fi trebuit, actorii erau obligați de împrejurări să-și rostească replicile un pic mai tare, ceea ce știrbea din calitatea reprezentației. Se știe faptul că, pentru ca o anumită bucățică de scenariu să debordeze de emoție, tonul vocii este foarte important.

În acest sens, a fost inventat accentul transatlantic, despre care v-am mai povestit și în acest articol, unde am vorbit despre actorii uitați din „Golden Age”.

Lipsa de talent a unor actori, un factor ce se face, de asemenea, vinovat

Absolut firesc, nu toate rolurile executate prost sunt din vina pregătirii din teatru sau a tehnologiei precare. Trebuie să recunoaștem: unii dintre actori chiar jucau, realmente, prost. N-am să dau exemple în acest sens, întrucât gusturile nu se discută și risc, cu această ocazie, ca părerea să nu-mi fie împărtășită de unii dintre cititori.

Am să amintesc, însă de o tendință a filmelor de groază: prezența actrițelor care obișnuiau să pună în aplicare tehnica „scream queen”. În cazul în care nu știți despre ce este vorba, amintiți-vă de celebrele scene din filmele horror în care, la un moment dat, puteați să auziți o femeie țipând din ambii plămâni, îngrozită peste măsură de ceea ce i se întâmplă, sau de ceea ce vede, în film. Această tehnică, menită să crească nivelul de „frică” pe care îl simt spectatorii, a fost promovată, din nefericire, mult prea mulți ani la rând. Din fericire, în zilele noastre s-a renunțat la ea.

Ce se întâmplă în cinematografia anului 2022

Filmele lui 2022 sunt abordate atât din punct de vedere al scenariului, cât și din punct de vedere al execuției rolurilor, cu mult diferit față de trecut. Acest lucru nu are decât să mă bucure. Observ, și în teatre, dar și pe marile și micile ecrane, din ce în ce mai mulți actori tineri (poate chiar și mai tineri decât mine) care dau dovadă de-o naturalețe ieșită din comun. Dacă, înainte, se punea accent pe exagerare, acum se mizează pe felul în care actorul reușește să transmită un anumit sentiment. Ba mai mult, dacă înainte, microexpresiile nu erau considerate a fi importante, acum, un actor care este în stare să le stăpânească are toate șansele de a pleca acasă cu un premiu Oscar.

Totuși, toți actorii de altădată jucau prost?

Desigur că nu. Cu toate că, în zilele noastre, proporția de actori talentați (însă și norocoși că s-au născut acum, nu atunci) este mai mare, există și câțiva artiști din trecut care ar putea să dea lecții oricui. Am să menționez doar câteva nume, astfel încât să vă puteți face o idee. Firește, lista este una cât se poate de subiectivă și se prezintă după cum urmează: Katharine Hepburn, Gene Tierney, Vincent Price, Humphrey Bogart, Marlon Brando, James Steward, Cary Grant, Laurence Olivier, Peter O’Toole, Henry Fonda, Charlie Chaplin, Gregory Peck, Clark Gable, James Dean, Kirk Douglas, Paul Newman, Michael Cane, Sidney Poitier, Charlston Heston, Richard Burton, Tony Curtis, Peter Lorre, Max von Sydow, Martin Landau, Anthony Queen, Christopher Plummer, Olivia de Havilland, Lauren Becall, Joan Crawford, Bette David, Judy Garland, Betty Grable, Ava Gardner și Elizabeth Taylor, printre alții.

Citește și: