Iar e haos și circ în Energie: ce se întâmplă, de fapt, cu taxarea prosumatorilor, ce spune noua lege care dezbină Guvernul

Iar e haos și circ în Energie: ce se întâmplă, de fapt, cu taxarea prosumatorilor, ce spune noua lege care dezbină Guvernul

Iarna a venit peste noi și, ca de obicei, sub o formă sau alta nici anul acesta nu ne-a găsit pregătiți. Nu e vorba despre bâlbe cu deszăpezirea (momentan), ci despre haosul legislativ din sectorul energetic.

De data aceasta, totul pleacă de la schimbările legislative decise de Ministerul Energiei, prin Ordonanța pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile.

Ce modificări legislative a adus Ministerul Energiei și de ce e haos în Guvern

Pe de-o parte, Ministerul Energiei justifică noile decizii după cum urmează:

„Pentru corecta informare a publicului, prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum şi pentru modificarea și completarea unor acte normative, care a fost adoptată în data de 29 noiembrie, Guvernul României a transpus Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 (reformare) privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile. Modificările erau necesare a fi realizate având în vedere că România riscă să intre în procedură de infringement (riscul de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza 2021/0333) (…)

Ordonanța de urgență vine cu o serie de clarificări legislative, tocmai pentru a încuraja acest tip de investiții, iar în ceea ce privește introducerea unei taxari a prosumatorilor precizăm următoarele aspecte extrem de importante:

Ca regulă generală, prosumatorii nu plătesc nici o taxă, însă Directiva 2018/2001 vorbește de introducerea unei taxe pentru prosumatori în anumite condiții, acestea regăsindu-se la art 21 din Ordonanță.

Autoritățile administrației publice centrale și ANRE aplică taxe și tarife nediscriminatorii și proporționale prosumatorilor de energie din surse regenerabile, în legătură cu energia electrică din surse regenerabile autoprodusă de aceștia care rămâne în spațiile lor într-unul sau mai multe din următoarele cazuri:

a) dacă energia electrică din surse regenerabile autoprodusă este sprijinită efectiv prin intermediul unor scheme de sprijin, numai în măsura în care nu sunt subminate viabilitatea economică a proiectului și efectul de stimulare a unui astfel de sprijin;

b) de la dată de 1 decembrie 2026, dacă puterea instalată în centralele electrice ale prosumatorilor depășește 8% din puterea totală instalată în capacitățile de producție de energie electrică la nivel național și dacă se demonstrează, prin intermediul unei analize cost-beneficiu, efectuată de ANRE printr-un proces deschis, transparent și participativ, că dispoziția prevăzută la alin. (3) lit. (b) fie a avut drept rezultat o sarcină disproporționată semnificativă pentru sustenabilitatea financiară pe termen lung a sistemului electric, fie creează un stimulent care depășește ceea ce este necesar în mod obiectiv pentru a obține o utilizare rentabilă a energiei din surse regenerabile, precum și că o astfel de sarcină sau un astfel de stimulent nu ar putea fi minimizat prin întreprinderea altor acțiuni rezonabile; sau

c) dacă energia electrică din surse regenerabilă autoprodusă este produsă în instalații cu o putere totală instalată de energie electrică de peste 30 kW (…)”, se arată într-un comunicat remis economica.net.

De asemenea, tot Ministerul precizează că „încurajăm producerea de energie regenerabilă, creșterea numărului de prosumatori, inclusiv prin finanțări din bugetul național, din PNRR sau Fondul pentru Modernizare si reamintim ca prin adoptarea OUG 143 din dec 2021, ordonanta ce a introdus posibilitatea compensarii cantitative a energiei produse de prosumatori, numarul acestora a crescut exponential in cursul anului 2022″.

PSD nu e de acord. Guvernul s-a împărțit în două tabere

Pe de altă parte, PSD critică inițiativele luate de Ministerul Energiei, la cârma căruia se află Virgil Popescu.

Social-democrații sunt de părere că astfel de măsuri nu fac decât să descurajeze energia verde, într-un moment cât se poate de nepotrivit.

„O întrebare pentru Ministrul Energiei, Virgil Popescu. De ce? De ce a ales să transpună Directiva europeană privind energia din surse regenerabile la modul imperativ, adică prin taxarea prosumatorilor, deşi în textul directivei există sintagma „Statele membre pot să taxeze…”? De ce pune frână dezvoltării energiilor regenerabile prin taxare?

Asta în timp ce europarlamentarii PSD propun şi primesc aprobarea comisiei ITRE din Parlamentul European pentru simplificarea procedurilor şi aprobărilor pentru instalarea parcurilor fotovoltaice cu putere mai mică de 50 kW. Popescule, eşti dator cu multe răspunsuri, dar pe acesta trebuie să-l dai foarte repede pentru că în 2027 se închide reactorul 1 de la Cernavodă şi nu ai ce să pui în locul celor 700 MW. Energiile regenerabile sunt soluţia dacă le încurajezi să se dezvolte, dar nu prin taxare, ci prin simplificare”, a transmis purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea.