Frații Radu și Alexandru Mazăre cer să fie eliberați din închisoare, pentru a-și înmormânta mama

Frații Radu și Alexandru Mazăre cer să fie eliberați din închisoare, pentru a-și înmormânta mama

Frații Radu și Alexandru Mazăre cer să fie eliberaţi din penitenciar, sub escortă, pentru a putea fi prezenţi, luni după-amiază, la înmormântarea mamei lor. Gabriela Victoria Mazăre a murit la o zi după ce fiul cel mic a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova. Cei doi vor să-și conducă cea mai dragă ființă pe ultimul drum.

Frații Mazăre cer să fie lăsați să meargă la înmormântarea mamei lor

Familia Mazăre a primit o nouă lovitură dură. După ce fratele fostului edil al Constanței a fost condamnat la închisoare cu executare, mama fraților s-a stins din viață. Anunțul trist a fost făcut de amicul lui Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu, pe pagina de Facebook.

Vestea că încă un fiu va sta în spatele gratiilor a distrus-o efectiv pe Gabriela Victoria Mazăre. Fostul primar al orașului Constanța, Radu Mazăre, ar fi făcut cerere de eliberare din închisoare, pentru a-și conduce pe ultimul drum mama. Femeia s-a stins din viață imediat după încarcerarea lui Alexandru Mazăre, cel de-al doilea fiu. O astfel de solicitare ar urma să facă și acesta, anunță România TV.

Mihai Mazăre, al treilea fiu al Victoriei, se ocupă acum de înmormântare. Acesta încearcă să obțină toate actele necesare, în vederea eliberării provizorii a fraţilor săi.

Gabriela Victoria Mazăre a murit subit

Mama celor trei frați Mazăre ar fi suferit un infarct. Gabriela avea două operații pe cord și stimulator cardiac, potrivit Ziua Constanţa. De profesie economist, femeia a ocupat funcții importante în regimul comunist. Doamna „Gabi” a fost bună prietenă cu Paraschiva Barbu și șefa de cabinet a Suzanei Gadea, Ministrul Culturii la acea vreme.

„Mamei nu i-a cedat numai inima. Pur şi simplu nu a mai avut resursa organică să mai facă faţă. A obosit şi fizic, şi psihic. Ea avea în totalitate probleme şi cu inima şi nu numai şi se pare că a colapsat.

Chestiunea a fost foarte rapidă şi surprinzătoare. Mă așteptam să se mobilizeze, pentru a doua oară, cu o dublă intensitate din cauza situaţiei cu fratele meu geamăn, dar lucurile nu au stat aşa şi a cedat. Toate mamele din lumea asta ar merge până la sacrificiul suprem pentru copii pe care îi iau. Din punctul ăsta de vedere, mama a fost deosebită”, a povestit Mihai Mazăre, la Antena 3.

Alexandru se află la Rahova și Radu este închis la Jilava

Fostul senator PSD, Alexandru Mazăre, a fost condamnat, marți, 10 mai, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) la 3 ani de închisoare cu executare. Bărbatul este încarcerat la Penintenciarul Rahova, în timp ce fratele lui, fostul edil constănțean Radu Mazăre, se află la Jilava.

Citește și: