E oficial: un nou lungmetraj Star Trek se pregătește de lansare: când îl vom putea vedea

E oficial: un nou lungmetraj Star Trek se pregătește de lansare: când îl vom putea vedea

Paramount a decis să reunească „gașca” Enterprise. Din păcate, nu mă refer la serialul original Star Trek, ci la continuarea firească și extrem de actuală, venită de la regizorul JJ Abrams.

Acesta a reluat franciza în 2009, când a lansat primul film bazat pe „Star Trek”, din cariera sa. Ulterior, el a scos alte două pelicule din aceeași serie care, din păcate, nu s-au bucurat de succesul așteptat de Abrams, în ciuda talentului de necontestat al actorului Chris Pine, însă și a asemănării cu varianta tânără a lui William Shatner.

Directorul executiv al Paramount, Brian Robbins a făcut anunțul marți la evenimentul dedicat investitorilor Paramount, cu toate că alte detalii nu au fost dezvăluite. Deși nu există oferte concrete, în acest sens, Paramount speră că membrii distribuției inițiale să revină. Printre aceștia se numără Chris Pine (în rolul lui Captain Kirk), Zachary Quinto (în rolul lui Spock), Simon Pegg (în rolul lui Scotty), Karl Urban (în rolul lui Bones), Zoe Saldaña (în rolul lui Uhura) și John Cho (în rolul lui Sulu).

Și Quentin Tarantino s-a arătat interesat de Star Trek

Și pentru că varianta Trek a lui JJ Abrams n-a impresionat prea mult, la un moment dat, apreciatul regizor Quentin Tarantino a declarat că și-ar dori să refacă reputația francizei, vrând să regizeze, la rândul lui, o peliculă bazată pe universul lui Gene Roddenberry. Până în acest moment, acest lucru nu s-a întâmplat, însă trebuie să recunoaștem că Star Trek ar arăta destul de ciudat în regia lui Tarantino, judecând după stilul inconfundabil al acestuia.

Noul film „Star Trek” va fi regizat de omul din spatele WandaVision, Matt Shakman, după un scenariu scris de Josh Friedman și Cameron Squires.

În momentul de față, franciza Trek are parte de câteva „readuceri la viață”, printre care „Discovery” și „Star Trek Picard”. Niciuna dintre cele două, menționate anterior, nu pare să facă, cu adevărat, cinste brand-ului, însă dacă ar fi să alegem măcar una, aceea ar fi, fără discuție, „Picard”.

Următorul film Star Trek ar putea să apară în cinematografe în data de 22 decembrie 2023.

Citește și: