Doar în București să nu stai, când vine vorba de facturi la gaz: mai bine te muți în Copenhaga, la Bruxelles

Doar în București să nu stai, când vine vorba de facturi la gaz: mai bine te muți în Copenhaga, la Bruxelles

Până nu demult, București era una dintre capitalele Europei cu cel mai mic tarif în ceea ce privește gazele plătite de populație. Acele vremuri au apus atât pentru Capitală, cât și pentru restul României. Prețurile au crescut de peste trei ori într-un an.

Comisia Europeană publică la intervale regulate de timp o analiză detaliată referitoare la evoluția prețurilor pe piața de energie electrică și gaze naturale în Europa. Concluziile de mai jos pleacă de la situația din trimestrul al treilea din 2021. Cu aceeași ocazie, a fost publicat un raport referitor la evoluția prețurilor din retail în capitalele Europene pe luna noiembrie 2021, comparativ cu noiembrie 2020.

Românii, îngropați de facturi și prețuri mari

Dacă vrei să știi unde să te muți, Bratislava este singura capitală europeană din 24 în care prețul la gaze naturale a fost mai mic decât în urmă cu un an. În schimb, în București, scumpirile în perioada noiembrie 2020 – noiembrie 2021 au fost de 239%. Gazul a fost mai scump la Bruxelles cu 169%, în Atena am discutat de scumpiri de 118%, în timp ce danezii din Copenhaga au plătit cu 102% în plus.

Data viitoare când te gândești oare cât de bine o duc ungurii, să ai în vedere că Budapesta a rămas cea mai ieftină capitală în ceea privește prețurile la gaze naturale pentru consumatorii casnici, urmată de Varșovia, Bratislava. La polul opus, Stockholm, Copenhaga și Amsterdam au fost capitalele cu cele mai mari tarife.

În consecință, în timp ce Bucureștiul era în mod uzual la coada clasamentului, cu cele mai mici tarife la gaze naturale. Acum a urcat dramatic în top, iar românii ocupă locul 9 în clasamentul celor 24 de țări membre UE. Ca să înțelegi mai bine în ce ligă jucăm, tarifele la gaz din Capitală sunt între Paris și Atena. Chiar și august 2021, București era încă a doua cea mai ieftină capitală din Europa, după Budapesta. Din păcate, un set întreg de circumstanțe a îngropat situația economică a românilor.

Citește și: