Decizia luată de Rusia, după extinderea NATO. Anunțul a fost făcut de Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării

Decizia luată de Rusia, după extinderea NATO. Anunțul a fost făcut de Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării

Trupele lui Putin au planuri mari. Kremlinul vrea să înfiinţeze încă 12 baze militare în vestul ţării, din cauza unei consolidări a NATO şi extinderii Alianţei în Finlanda şi Suedia. Anunțul a fost făcut chiar de ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu.

Ce fac rușii după ce Finlanda și Suedia au cerut să intre în NATO

”Până la sfârşitul anului, 12 baze militare şi unităţi vor fi desfşurate în Districtul Militar Vest”, a anunţat Şoigu în faţa cadrelor din ministerul său şi din cadrul armatei.

Acesta nu a făcut și alte precizări cu privire la modul instalaţiilor militare şi nici mărimea acestora.

Ministrul rus a adus în vedere și o ”creştere a ameninţărilor militare la fronterele ruse” şi vorbește exerciţiile militare NATO ”Defender Europe” – în curs, la vest şi la sud-vest de Rusia şi în Arctica.

De altfel, a menționat și amenințări precum ”candidaturile la aderarea la NATO ale vecinilor noştri apropiaţi Finlanda şi Suedia”.

Finlanda și Suedia au decis să adere la NATO din cauza operațiunii speciale invocate de Putin, în Ucraina, spunând că Moscova este o ameninţare, după ce, timp de decenii, inclusiv în timpul Războiului Rece, cele două ţări nordice au ales să nu se alinieze militar.

La rândul său, Vladimir Putin,  spune că aderarea Finlandei și Suediei la NATO nu reprezintă o „amenințare” în sine, dar a avertizat că Rusia va reacționa la extinderea infrastructurilor militare.

”O astfel de extindere a NATO nu constituie o amenințare imediată (…), dar desfășurarea de infrastructuri militare pe teritoriile acestor țări va duce, desigur, la un răspuns”, a declarat el, la un summit al unei alianțe militare regionale conduse de Kremlin.

Cererile de aderare trebuie analizate de cele 30 de țări membre. Totuși, guvernul de la Ankara a blocat deja adoptarea unei proceduri care ar fi accelerat negocierile. Preşedintele Erdogan este nemulţumit de faptul că Suedia şi Finlanda găzduiesc rebeli kurzi şi membri ai unei organizaţii turceşti pe care o consideră teroristă.

În momentul de față, frontierele NATO şi Rusiei se întâlnesc în Estonia, Letonia, Norvegia, Polonia şi Lituania.

”Cu siguranţă, Rusia va reacţiona. Cum va răspunde Rusia va depinde de ce fel de ameninţare va fi la adresa Rusiei”, mai spunea Putin.

Citește și: