Rusia oprește livrarea de gaz către Finlanda începând de mâine, după ce țara a semnat aderarea la NATO

Rusia oprește livrarea de gaz către Finlanda începând de mâine, după ce țara a semnat aderarea la NATO

Rusia a dat ultimatumul Finlandei. Livrările cu gaz către țara nordică se vor opri la ora 7.00, ora locală a Moscovei, în decursul zilei de sâmbătă.

Lovitură grea pentru Finlanda, de la Rusia. Kremlinul le-a tăiat gazele

Anunțul a fost făcut de compania de stat Gasum, după o notificare primită de la Gazprom Export, spune Interfax. Decizia a fost luată ca urmare a faptului că Finlanda și Suedia au depus cererile pentru aderarea la NATO.

Astfel, în perioada următoare, în timpul sezonului estival 2022, finlandezii vor da cetățenilor săi gaze naturale din alte surse – prin conducta Balticconnector din Estonia.

La sfârșitul lunii martie, Putin a semnat Decretul nr.172 „Cu privire la o procedură specială pentru cumpărătorii străini de a-și îndeplini obligațiile față de furnizorii ruși de gaze naturale. Plata pentru gazul gazoductului rusesc furnizat după 1 aprilie 2022 contrapărților străine specificate în decret ar trebui să se efectueze exclusiv în ruble.”, se arată în document.

Pe de altă parte, liderul de la Kremlin spune că că extinderea NATO către Finlanda şi Suedia nu este o problemă pentru Rusia, cu excepţia cazului în care ea va include şi desfăşurarea de trupe străine pe teritoriul acestor ţări.

„Rusia nu are probleme cu aceste ţări, întrucât intrarea lor în NATO nu creează o ameninţare”, a spus Putin la summitul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC).

Însă, Putin a ameninșat în continuare că dacă această extindere a NATO va fi însoţită de „amplasarea de infrastructuri militare” pe teritoriul Finlandei şi al Suediei, atunci Rusia va fi nevoită să reacţioneze. „Desfăşurarea de infrastructuri militare pe teritoriile acestor ţări va antrena evident un răspuns din partea Rusiei”, a spus el.

„Care va fi acest răspuns – vom vedea (mai întâi) ce ameninţări sunt create pentru noi”, a explicat el mai departe. „Sunt create probleme fără absolut niciun motiv. Trebuie să reacţionăm corespunzător”, a mai spus Putin, care consideră că extinderea NATO este folosită de SUA într-un mod „agresiv” pentru a agrava o situaţie de securitate globală deja dificilă.

De altfel, președintele rus a acuzat din nou Statele Unite că au folosit laboratoare în Ucraina pentru a crea „compuşi pentru arme biologice”.

Citește și:
Etichete: