De ce te înșeli, nu ești singur, dar o minciună s-ar putea să-ți fi devenit adevăr: cum accepți că a greși e omenește

De ce te înșeli, nu ești singur, dar o minciună s-ar putea să-ți fi devenit adevăr: cum accepți că a greși e omenește

Ce ciudați suntem ca oameni! Trăim în permanență cu gândul că luăm cele mai bune decizii, cunoaștem adevărul absolut, iar sursele noastre de informare sunt semnificativ mai bune decât ale ”celorlalți”, chiar dacă ni s-a demonstrat pe tot parcursul vieții că avem tendința să greșim, să ne înșelăm.

Dacă am învățat ceva în pandemie, este asta. Nimic nu este mai ușor decât să te bați cu pumnul în piept, să strici prietenii, să te cerți cu oameni dragi și, totuși, să te înșeli. Nici măcar nu contează din ce tabără faci parte, singurul sfat pe care l-am dat oamenilor din anturajul meu în tot acest răstimp a fost ”nu te certa pe marginea pandemiei, s-ar putea să greșești”.

Până și YouTube, probabil cel mai mare serviciu de streaming din lume, s-a înșelat pe marginea acestui subiect, conform Bloomberg. Timp de mai bine de un an, a închis o sumedenie de conturi și a sancționat utilizatori cu milioane de abonați pentru că respectivii au făcut referire la posibilitatea scăpării virusului dintr-un laborator. Ulterior, gigantul a revenit asupra deciziei pentru că, deși nu s-a demonstrat fără echivoc acel scenariu, contrariul cu siguranță nu mai este 100% adevărat. Facebook, de asemenea, și-a schimbat regulile de cenzură de mai multe ori în ultimii doi ani.

Practic, o companie evaluată la câteva zeci de miliarde de dolari și alta evaluată la aproximativ 125 de miliarde au admis că este omenește să greșești, să nu ai dreptate de fiecare dată, în fiecare moment al fiecărei zile. Partea ciudată este că nu te poți aștepta la același nivel de luciditate, mai mult sau mai puțin târzie, din partea multora dintre oamenii din anturajul tău, a majorității. Nu este ciudat?

E greu să fii umil și nici religia nu te ajută

Nu mai puțin de 85% dintre oamenii planetei se consideră afiliați unei religii. Credința instituțională, în opinia mea, vine la pachet cu cel mai clar și strict set de valori. Prima regulă din aproape fiecare religie este că toate celelalte sunt greșite, iar că cea în care crezi tu este cea adevărată. Cu toate acestea, în timp ce miliarde de oameni cred în ceva, alte câteva miliarde de oameni cred în altceva.

Ca referință, conform World Population Review, Creștinismul este cea mai populară religie cu aproximativ 2,38 miliarde de credincioși, doar că are în spate catolici, luterani, metodiși, protestanți, episcopalieni, adventiști de ziua a șaptea, ortodocși și nu numai. Islamiștii sunt pe locul al doilea cu 1,91 miliarde de membri și se estimează că, până în 2050, numărul lor se va apropia de creștinism. Nu mai puțin de 1,16 miliarde de oameni sunt hinduși, budiști sunt 507 milioane, evrei sunt aproximativ 14,6 milioane. Acestora li se mai adaugă taoiștii și cei care cred în confucianism, majoritari în China, dar și ateii sau cei care preferă să nu fie afiliați niciunei religii – aproximativ 1,19 miliarde de oameni.

Din nou, nu vreau să insist pe faptul că una este ”mai bună” sau ”mai adevărată” decât alta, doar că în momentul în care un procent semnificativ din ființele umane au altă opinie decât a ta, ar trebui să accepți că există posibilitatea să te înșeli. Atât. Nu trebuie să-ți schimbi părerea, nu trebuie să îmbrățișezi alte valori, alte entități absolute, doar să-ți dai seama că există ”un adevăr” dincolo de adevărul tău.

Oamenii au tendința să se mintă, așa a fost întotdeauna

Un grup de filosofi cercetători de la Universitatea din Antwerp și Ruhr-Universität Bochum (RUB) au dedicat o cantitate semnificativă de timp unui fenomen cât se poate de uman. Este vorba de tendința noastră de a ne minți singuri, independent de vârstă. Din nou, dacă ți se pare că nu este cazul tău, efortul științific detaliat de Science Daily este cu atât mai fascinant.

În concluziile formulate de Dr. Francesco Marchi și de către profesorul Albert Newen au fost identificate patru strategii folosite de către indivizi pentru a stabiliza și proteja imaginea de sine. În opinia lor, auto-decepția, nu de puține ori, te ajută să rămâi motivat în situații dificile, să-ți menții un nivel de ambiție chiar dacă nu este ancorat într-o realitate obiectivă.

”Toți oamenii se înșală pe ei însuși și o fac destul de frecvent.”, explică Albert Newen de la Institutul de Filosofie din cadrul RUB. ”De exemplu, dacă un părinte este convins că fiul său este un elev bun, iar copilul vine acasă cu note proaste, în primul rând, va fi tentat să afirme că respectiva materie nu este neapărat relevantă sau profesorul nu a explicat-o cum se cuvine.”, a continuat expertul. Această strategie de auto-decepție a fost descrisă ca o reorganizare a credințelor, valorilor.

O altă strategie de a te minți singur implică evitarea locurilor și persoanelor care ar putea să-ți aducă la cunoștință adevărul. Dacă revenim la exemplul cu părintele care este convins de geniul propriului copil, evitarea ședinței cu părinții este o astfel de tactică. În cazul în care nu a văzut notele proaste cu proprii ochi sau nu le-a auzit de la un profesor, din nou, poate considera sursele din spatele acelor informații ca fiind mincinoase, eronate, tot ca un mecanism de protecție. În propria realitate, copilul continuă să-și mențină infailibilitatea.

”Acestea nu reprezintă moduri malițioase de a face lucruri, ci reprezintă o parte fundamentală a echipamentului cognitiv al oamenilor de a-și conserva viziunea consacrată asupra propriei persoane și asupra lumii.”, explică Newen. Problemele apar în momentul în care aceleași mecanisme ”de conservare” sunt utilizate în situații cu schimbări radicale, ce necesită o adaptare rapidă.

Practic, dacă în situație de pandemie, război sau orice altă criză la scară largă, tu rămâi ancorat în viziuni antichizate asupra realității ca să ”te protejezi”, toate părțile bune ale sistemului detaliat mai sus devin părți negative. Tendința ta de auto-decepție devine periculoasă atât pentru tine, cât și pentru cei din jur. Ca exemplu, poți să te gândești la scepticismul sănătos la un tratament experimental, scepticism care devine nesănătos în momentul în care întreaga comunitate științifică și de experți confirmă validitatea și eficiența respectivului tratament după numeroase teste.

Te înșeli despre tot, greșești în permanență, dintotdeauna

În urmă cu câteva sute de ani, oamenii de știință erau convinși că soarele, luna, planetele, întregul univers gravitează în jurul Pământului. Respectiva ”realitate” era atât de adânc ancorată în mentalul colectiv, încât orice altă versiune asupra acestui aspect științific era considerată blasfemie și, nu de puține ori, se pedepsea cu moartea. În Europa medievală, când medicina nu era încă o știință foarte avansată, doctorii te tăiau și se uitau cum pierzi cantități semnificative de sânge pentru ”a scoate boala din tine”, oricare ar fi ea. Fenomenul este pe cât de terifiant, pe atât de bine documentat, după cum atestă această scurtă istorie publicată pe History.

Când erai copil, în funcție de vârstă, sunt șanse mari să fi mâncat var de pe pereți sau să fi băgat pământ în gură. În adolescență, dacă te-ai îndrăgostit, erai convins că acea relație nu se va termina niciodată, că aceea este dragostea adevărată. După despărțire, erai convins că nu vei mai iubi niciodată pe nimeni sau, eventual, că dragostea, de fapt, nici măcar nu există. La un anumit nivel al maturității, s-ar putea să fi asociat fericirea cu o casă, o mașină, o excursie în Maldive sau un copil. Te-ai mințit singur, dintotdeauna. Până acum câteva minute, te-ai mințit. Mâine, te vei minți din nou. În cel mai optimist caz, nu ai avut niciodată dreptate pe deplin.

Greșești când vine vorba de percepția asupra vieții, despre deținerea adevărului absolut, despre vinovații într-un război, despre victimele unui război, despre pandemie, despre tratamente, soluții. Interpretezi eronat când privești societatea prin subiectivismul existenței tale pe acest pământ. S-ar putea să te înșeli când judeci ”muzica bună”, un film, un artist, orice persoană.

Este normal să fie așa, cu o singură condiție. Ocazional, să accepți că ai greșit sau să fii deschis la posibilitatea că s-ar putea să te înșeli. Doar așa progresezi. La fel cum te uiți în urmă și nu-ți vine să crezi cât de superficial priveai viața acum zece ani sau douăzeci de ani, ai numai de câștigat dacă, peste zece ani, vei privi în urmă și vei fi uimit de ce-ai putut să crezi ”atunci”, ce a putut să fie esențial la acea vreme pentru fericirea ta, confortul tău psihologic.

Binele și răul, ce-i corect sau e greșit, toate sunt concepte subiective, sunt valorile tale

Dacă am dobândit un tic verbal constructiv în ultimii ani, acela este ”în opinia mea”. Ar merita să începi fiecare propoziție pe care o verbalizezi pe parcursul zilei cu această formulare. Chiar dacă interlocutorilor tăi s-ar putea să li se pară ciudată sau, de cele mai multe ori, s-ar putea să nu-i proceseze în mod autentic sensul, merit să folosești ”în opinia mea” pentru tine. Ca să-ți amintești că perspectiva ta asupra a tot ceea ce te înconjoară este cât se poate de subiectivă. Albul tău pe un perete ar putea fi văzut galben de cineva, ar putea fi perlat sau cu note discrete de albăstrui pentru altcineva. În opinia ta, însă, este alb.

Totul este o chestiune de percepție subiectivă. E ca și cum porți în permanență un monoclu la tine sau o lentilă, iar când te vezi cu cineva sau te uiți la un buletin de știri, scoți repede filtrul prin care procesezi acea interacțiune sau informație. Din acest motiv, cum răul nu poate fi clasificat neapărat ca o valoare absolută, același procent de 100% nu poate fi asociat nici binelui. Când percepi ceva ca fiind perfect adevărat, să-ți aduci aminte de reclama aceea la pastă de dinți de acum câteva decenii, ”E alb gălbui”.

Deși putem să cădem de acord că există noțiuni general acceptate vizavi de ce este greșit sau rău, precum furtul, crima, agresiunea fizică, dincolo de aceste exemple, situația se complică. Mai mult decât atât, chiar și în acele situații ”absolute”, un judecător sau un juriu se uită la dovezi și analizează circumstanțe pentru că acceptă de la început că lucrurile nu sunt doar albe sau negre. În schimb, lasă loc de interpretări, de nuanțe, de subiectivism.

Învață să fii umil intelectual, acceptă că nu ești perfect: greșești, te înșeli, ești mințit

Practic, viața ta ar trebui să graviteze între două citate, unul al lui Albert Einstein – ”Cine nu a făcut niciodată o greșeală nu a încercat ceva nou” și unul al lui Michael Jordan – ”Am eșuat din nou și din nou în viața mea și de asta am avut succes.” În consecință, doar dacă greșești, ești deschis la a greși și conștientizezi că o faci, ai șansa să fii mai bun, să progresezi, să faci un pas suplimentar în viață.

Nimeni nu este perfect, nimeni nu le știe pe toate, iar dacă refuzi să accepți acest detaliu despre tine și ”adevărul” tău, ai toate șansele să rămâi în mediocritate. Tot ce poți să speri este că mâine te vei înșela un pic mai puțin decât astăzi și poimâine, mai puțin decât mâine. Cam așa se măsoară progresul, pasul în față. Niciodată nu vei atinge vârful piramidei, dar fiecare treaptă suplimentară pe care ai pășit vine cu numeroase beneficii.

Important este să vezi experiențele anterioare ca pe niște episoade formative, ca pe niște emoții care te învață să simți ceva nou, chiar dacă acel ”nou” nu este perfect, nu este absolut și lasă loc de mai bine. Poate ai tot auzit de ideea de dezvoltare personală, sunt scrise N cărți pe acest subiect și vor mai fi scrise multe. Toate sunt pline de ”rețete secrete” pentru a te face mai bun ”peste noapte”. Realist, nu există așa ceva. Nu există o scurtătură. Dacă vrei să accepți un sfat care s-ar putea să ajute să te îmbunătățești pe tine, conștientizează-ți limitele intelectuale, fără să-ți subminezi încrederea ta în tine.

Să accepți că ești mințit de televiziune, de Facebook, de un om politic, de site-ul tău preferat de știri sau de un membru al familiei, nu este o subminare a abilității tale de a identifica adevărul. Este doar o dovadă a faptului că ești om, mai și greșești. În același timp, dacă o discuție cu o persoană, un articol, o carte sau un film te fac să-ți reevaluezi scara de valori, adevărul interior, asta nu înseamnă că ești o persoană slabă. Cine știe, poate ești chiar mai deștept sau mai deșteaptă decât credeai.

Nu spune nimeni că în viață nimic nu este sfânt sau absolut și că în orice moment trebuie să fii dispus să renunți la valori, principii sau tradiții. În schimb, ar fi bine să pui deseori în balanță dacă exact acele subiecte trebuie să devină motiv de conflict. Dacă merită să rupi relații pentru ele, dacă se justifică un război din cauza lor, fizic sau metaforic. Nu de alta, dar, în opinia mea, viața pe Pământ este despre oamenii diferiți din jurul tău, despre cei de la care ai ceva de învățat pentru că văd lucrurile altfel decât tine, despre cei mai bătrâni sau mai tineri decât tine. Când te înconjori doar de oameni care funcționează ca o oglindă a personalității și valorilor tale, atunci trăiești doar dintr-o umbră a frumoasei și fascinantei vieți oferite de diversitate. Practic, nu experimentezi realitatea, vorba lui Platon.

Citește și: