Dacia senzațională creată de un român: poate băga în faliment Mercedes sau Ford, dacă ar fi să fie
Un român, Ioan Theodor Tănase, a realizat trei concepte spectaculoase de dube Dacia. Theodor este inginer la uzina Dacia din Mioveni și a lucrat în total aproximativ 70 de ore la cele trei concepte. Acestea se află, totuși, deocamdată, la nivelul de proiecte personale.
Tânărul a dat numele de Dacia Orient pentru cele trei concepte de Dacii van care ar concura chiar și cu Ford Tourneo sau Mercedes V Class.
”M-am gândit la cele trei concepte în ideea de a pune formele de design frontal de la versiunea actuala de Logan pe varianta de dubă, iar pentru blocul de lumini din spate m-am dus cu gândul la versiunea Jogger. Am încercat să mă apropii ca design cât mai mult de Jogger, însă păstrând, în acelaşi timp, formele de dubă. Am realizat o versiune ce se utilizează cel mai mult pentru transportul de marfă, o altă variantă cu o cilindree mai mare pentru transport de până la 7,5 tone şi m-am mai gândit la o versiune electrica pe acelaşi tip de caroserie, în special pentru oraş, cu o autonomie considerabilă”, a spus Theodor Ioan Tănase pentru Adevărul.
Dacia reinterpretată, prin ingeniziotatea unui tânăr inginer
Realizarea celor trei concepte a durat aproximativ 70 de ore, cel mai mult timp fiind alocat pentru caroseriile diferite.
„Ca dotări, m-aş gândi la variantele actuale ce există pe modelele Dacia. Piaţa devine mai scumpă şi mă gândesc la versiuni cât mai simple, dar care ar respecta standardele impuse de către Uniunea Europeană”, a mai spus Theodor Ioan Tănase, pentru aceeași sursă.
Dar Theodor nu este la primul concept de acest gen, anul trecut el creionând un concept inedit de Dacia 1300, o versiune ce include, printre altele, camere video în loc de oglinzi retrovizoare. Dacia 1300 reinterpretată are, de asemenea, senzori tactili pentru comenzile după volan, iar această funcţie se repetă pe display-ul secundar pentru infotainment.
Ca referință, vânzările de mașini Dacia în Europa au înregistrat un avans de 13,6% în februarie, iar cota de piață a producătorului de automobile a crescut la 3,6% de la 3% în aceeași perioadă a anului 2021, potrivit datelor publicate de Asociația Constructorilor de Automobile Europeni (ACEA), potrivit Reuters.