Cu Dacia Spring, pe Transfăgărășan: românul care a riscat să rămână cu mașina electrică în drum

Cu Dacia Spring, pe Transfăgărășan: românul care a riscat să rămână cu mașina electrică în drum

Dacia Spring nu este sub nicio formă o mașină electrică de top. Aceasta are niște specificații modeste, o accelerare rușinoasă, dar și un preț pe măsură. În teorie, este o mașină de oraș. Din acest motiv, decizia de a urca cu ea pe Transfăgărășan nu este cea mai inspirată, ci, mai degrabă, un experiment social.

În mod absolut surprinzător, un român a reușit să meargă de la Sibiu la Bâlea Lac, pe Transfăgărășan, fără să să rămână cu Dacia Spring în mijlocul străzii, deși șansele ca acest lucru să se întâmple erau semnificative. Fără să încarce, s-a întors și acasă, datorită faptului că, la coborâre, energia cinetică i-a făcut o favoare și i-a încărcat bateria. Spre surprinderea proprietarului, Hadar Octavian, care a detaliat întreaga experiență pentru Electromobilitate, a ajuns înapoi la Sibiu cu 47% baterie.

Dacia Spring, sursă de multe speculații și răutăți

Având în vedere probabilitatea foarte mare ca ceva să meargă prost în momentul în care te ancorezi să ajungi la Bâlea Lac cu Dacia Spring, proprietarul ei și-a asumat câteva glume proaste din cauza ambiției de care a dat dovadă. ”Nu m-a luat vântul pe sus și nici nu am încurcat traficul”, a insistat șoferul de mașină electrică ”românească”.

”Primul test pe care l-am făcut cu Dacia Spring a fost acela de a urca din Sibiu până la Bâlea Lac. Am vrut sa mă conving că face față celebrului Transfăgărășan. Știu, nu am fost primul, dar am vrut să mă conving că mașina poate urca.

Am încărcat peste noapte la priza din curte de 220, 16A până la 100% și am pornit în jur de ora 13:00 din Sibiu. În mașină am fost două persoane. A trebuit să fac un ocol până la Tălmaciu, unde am staționat 10 minute cu AC-ul pornit. După aceea, am mai fost nevoit să opresc 20 de minute la Avrig, tot cu AC-ul pornit, pentru pasagerul din dreapta, bineînțeles.

De la Avrig am plecat direct spre Transfăgărășan. Contrar opiniilor provenite din „folclor”, nu m-a luat vântul pe sus, mașina cântărind 1200 kg, și nici nu am încurcat traficul, deoarece drumul a fost foarte aglomerat, chiar dacă a fost joi și am mers în coloană.

Am ajuns la Bâlea Cascadă cu 60% baterie, unde am oprit AC-ul deoarece termometrul afișa 20 grade Celsius și nu a mai fost nevoie de el” a povestit Octavian.

Dincolo de relatarea în sine și de surprinderea celorlalți participanți la trafic, fascinante sunt cifrele aferente întregii experiențe.

”La Bâlea Lac am ajuns cu 47% din baterie, după ce am stat în coloană 40 de minute, parcurgând doar 500 de metri. Am fost întrebat de către un alt turist care este nivelul bateriei la Bâlea Lac. Multă lume s-a uitat înspre noi cu surprindere, fiindcă, probabil, nu credeau că Dacia Spring poate să ajungă acolo.

Cel mai interesant este faptul că la coborâre am regenerat atâta curent, încât mi-a ajuns până în localitatea Bradu. Acasă am ajuns cu 39% baterie după ce parcursesem o distanță de 161.1 km cu un consum de 10.1 kWh/100km, la o viteză medie de 44.2 km/h.”, a concluzionat Octavian pe marginea experienței sale cu Dacia Spring în vârf de munte.