Comoara din România: cum au distrus descoperirea istorică din Oltenia

Comoara din România: cum au distrus descoperirea istorică din Oltenia

În timpul unor lucrări edilitare executate într-un sit arheologic cunoscut dintr-o localitate olteană, s-a făcut o descoperire importantă. Doar că a fost compromisă în parte de intervenţia unor persoane deocamdată neidentificate. Iată ce este, de fapt, comoara din România.

Așadar, în satul Reşca al comunei oltene Dobrosloveni se lucrează de o săptămână la reţeaua de apă şi canal. Investiţia este a Companiei de Apă Olt, operatorul judeţean de apă şi canal, iar lucrările le execută o firmă privată care a câştigat execuţia proiectului amplu implementat cu fonduri europene, potrivit Adevărul. Satul Reşca este sit arheologic de importanţă naţională, fiind construit pe ruinele cetăţii romane Romula Malva. Reşca este o adevărată mină de aur pentru arheologi.

Sursa: Adevărul

Aici au ieşit la iveală dovezi istorice importante pentru specialişti, despre care arheologul Muzeului Judeţean Olt prezent pe şantier a şi lăsat câteva indicii pe contul de Facebook al instituţiei. Este vorba despre o locuinţă romană.

Comoara este locuința unui roman important

„Au distrus un zid, au distrus o podea de locuinţă romană superbă… Au căutat, au săpat pe sub ele. Distrugerile sunt de amploare, din punct de vedere istoric au stricat o parte dintr-o podea a unei construcţii destul de importante. Trebuia finalizată cercetarea şi ulterior conservată, pe loc“, a explicat arheologul Florin Ciulavu, când a aflat că descoperirea a fost distrusă.

Nu se știe încă cine a făcut acest lucru. Cu toate astea, săpăturile se execută chiar în faţa porţilor localnicilor, iar cine a săvârşit fapta nu putea să o facă nevăzut.

Sursa: Adevărul

Așadar, descoperirea făcută trebuie conservată. S-a identificat deja o soluţie tehnică pentru a se devia traseul conductei de apă. Nu poate fi, însă, scoasă la lumina toată locuinţa, pentru că arheologii ar fi nevoiţi să sape atât sub şosea, cât şi sub un gard şi pe proprietatea unui cetăţean.

„S-a şi găsit soluţia pentru devierea traseului conductei, doar că nu s-a finalizat cercetarea vineri. Noi sperăm să încheiem astăzi, ca să se poată demara procedurile de conservare a locuinţei. Din păcate a intervenit această problemă. Era o locuinţă foarte importantă, avem nişte ziduri interesante lângă ea, plus că am găsit-o într-o zonă unde nu ne aşteptam să găsim o locuinţă de o asemenea amploare, cu ziduri solide, cu podea solidă, cu încălzire pe sub podea“, a explicat arheologul.