Children of the Damned, unul dintre cele mai bune filme ale anilor ’60, pe HBO Max: uită-te la el până nu e prea târziu

Children of the Damned, unul dintre cele mai bune filme ale anilor '60, pe HBO Max: uită-te la el până nu e prea târziu

În anii 1960, regizorul și scenaristul John Briley prezenta lumii filmul bizar de groază Children of the Damned, cu toate că, la vremea respectivă, pelicula nu primea atenția pe care o merita. Două decenii mai târziu, Briley câștiga premiul Oscar, dar nu pentru acest film.

Dacă vrei să înțelegi cum a început totul pentru John Briley, află că încă poți vedea Children of the Damned pe HBO Max, însă trebuie să te grăbești, de vreme ce umblă vorba prin târg că va fi scos cât de curând.

Lui Briley i-a plăcut atât de mult Marea Britanie încât a rămas acolo, profitând de creativitatea uluitoare a britanicilor, din anii ’60. Este lesne de înțeles că, atunci când Institutul Britanic de Film a întocmit Top 100 de filme ale secolului al XX-lea, 26 dintre ele proveneau din anii 1960.

Children of the Damned, filmul din 1964 regizat de Anton Leader și cu un scenariu de Briley, nu se află pe această listă, însă.

Children of the Damned, un film care ar fi meritat mai multă atenție

Acesta este, totuși, un film horror foarte bun, care se simte mai mult ca un episod extins din The Twilight Zone. Este o continuare a Village of the Damned, un apreciat film SF/horror. Cotinuarea păstrează multe dintre ideile inițiale ale acelui film, dar transportă intriga la Londra.

O echipă de oameni de știință UNESCO studiază dezvoltarea copiilor, când doi cercetători, Dr. David Neville (Alan Badel) și Col. Tom Lewellin (Ian Hendry), dau peste un copil ieșit din comun pe nume Paul (Clive Powell). Incredibil de inteligent, Paul este capabil să rezolve puzzle-uri în timp record. Ei devin interesați și de mama băiatului, Diana (Sheila Allen), pentru a vedea dacă inteligența lui este moștenită de la ea.

Diana nu dă semne că ar vrea să coopereze, arătându-le acestora ușa atunci când întreabă de tatăl lui Paul. Mai târziu, ea îl pedepsește pe Paul, spunându-i cât de mult îl urăște.