Cele mai frumoase astrofotografii ale anului: Astronomy Photographer of the Year și-a desemnat finaliștii

Cele mai frumoase astrofotografii ale anului: Astronomy Photographer of the Year și-a desemnat finaliștii

Din fericire, locuim într-un Univers vast și extrem de ofertant, care ne oferă zilnic spectacole impresionante de lumină și culoare, raiul celor care practică astrofotografia.

Dincolo de viața de pe Pământ se întâmplă multe evenimente spectaculoase, deși majoritatea dintre ele nu ne sunt vizibile. Dacă privim în sus, putem vedea, noaptea, stelele și galaxiile, însă și discurile Căii Lactee, sub forma unor pete de lumină, mai puțin pronunțate. De altfel, ochiul uman este limitat, astfel că, pentru a vedea mai bine ce se întâmplă dincolo de noi, trebuie să folosim telescoape sau lentile foto cu o focală impresionantă.

În afară de ceea ce pot furniza organizațiile guvernamentale care se ocupă cu studierea spațiului, asemenea NASA, există amatori care, atunci când își pun în practică abilitățile, dau naștere unor imagini cu adevărat unice, menite să îți dea o stare de bine, dacă ești iubitor al noțiunii de spațiu, ori dacă ai urmărit, toată viața ta, filme și seriale SF, asemenea Star Trek, spre exemplu.

Astronomy Photographer of the Year, organizată de Royal Observatory Greenwich din Marea Britanie, pe ultima sută de metri

În acest an, în cadrul competiției Astronomy Photographer of the Year, au fost depuse peste 3.000 de lucrări din 67 de țări din întreaga lume, care urmează să fie premiate în nouă categorii, pe lângă două premii speciale.

Fotografiile selecționate îți arată cerul de departe, dar și de aproape, absolut toate imaginile fiind de o frumusețe covârșitoare: cerul, Sistemul Solar, nebuloase mai îndepărtate și galaxii care se ciocnesc dincolo de limitele Căii Lactee, toate pot fi admirate în lucrările acestor fotografi. Câștigătorii vor fi anunțați în data de 15 septembrie.

„Cosmosul este în noi. Suntem făcuți din praf de stele. Suntem o modalitate prin care Universul se cunoaște pe sine”, scria, la un moment dat, marele Carl Sagan.

În încheiere, iată și două dintre imaginile din finală competiției de astrofotografie. Trebuie să menționăm că fotografia din antet aparține lui Ignacio Diaz Bibillo și poartă numele de Suburbiile Carina Nebula.

astrofotografie1
An Icelandic Saga (aurora boreală) – Carl Gallagher
Cometa C/2021 A1 (Leonard) – Lionel Majzik