19 mart. 2022 | 08:55

Căpitanul James T. Kirk se întoarce în universul Star Trek: ce actor îi va lua locul lui William Shatner, în Strange New Worlds

ACTUALITATE
Căpitanul James T. Kirk se întoarce în universul Star Trek: ce actor îi va lua locul lui William Shatner, în Strange New Worlds

Star Trek s-a reînventat, de-a lungul timpului, de foarte multe ori, de fiecare dată în mod diferit, spre bucuria sau, dimpotrivă, nemulțumirea fanilor francizei.

Cea mai nouă producție Trek, „Star Trek: Strange New Worlds” promite să fie ceea ce altele, din ultima perioadă, nu au reușit. Haideți să fim sinceri, poate cea mai mare dezamăgire aplicată fanilor, în ultimii ani, a fost reprezentată de mult discutatul „Discovery”, serialul care a mutilat (la figurat, dar și la propriu) rasa klingoniană, dacă acest lucru mai era posibil.

Ulterior, pe micile ecrane, și-a făcut debutul „Star Trek: Picard”, serie care a mai reușit, cât de cât, să mai spele din „rușinea” „Discovery”. În mod evident, serialul în care Căpitanul Jean Luc Picard se întoarce, laolaltă cu Diana Troi, William Riker, Guinan, Seven of Nine, Q și Data, nu a fost apreciat neaparat pentru calitatea poveștii din spate, ci mai degrabă prin prisma factorului nostalgie. Cu alte cuvinte, de voie, de nevoie, ești obligat să-ți placă „Star Trek Picard” pentru că, în caz contrar, ți-ar fi jenă față de personajele care au făcut istorie, în copilăria ta.

„Star Trek: Strange New Worlds” îl readuce în prim-plan pe Căpitanul James T. Kirk

Fanii speră ca, odată cu apariția noului serial, povestea să redevină ceea ce a fost pe timpuri. În acest sens, producătorii se concentrează, din nou, pe Căpitanul James T. Kirk, interpretat inițial de legendarul William Shatner, ulterior și de Chris Pine.

Conform unul anunț destul de recent, Kirk revine, de data aceasta interpretat de actorul Paul Wesley, pe care fanii altei nișe ar putea să-l țină minte din „The Vampire Diaries”.

De altfel, la auzul veștii, Shatner a publicat, la rându-i, un mesaj pe Twitter, în care i-a urat urmașului său succes, îndemnându-l să aibă grijă de nava și de echipajul său.

„Star Trek: Strange New Worlds” urmează să fie lansat în data de 5 mai 2022, pe Paramount+.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele