Asta explică de ce nu mai au românii bani: Țara noastră, în topul rușinii la nivel european

Asta explică de ce nu mai au românii bani: Țara noastră, în topul rușinii la nivel european

Țara noastră apare, pe loc fruntaș, într-un nou clasament al Uniunii Europene care analizează scumpirile înregistrate pe piața energiei electrice.

În ultimele luni, toți consumatorii de energie din România, fie ei persoane fizice sau juridice, au resimțit creșteri semnificative de preț la facturi, chiar dacă Executivul de la București a adoptat măsuri de sprijin, menite să diminueze povara scumpirilor.

Deși acest fapt este unul certificat de absolut orice consumator, foarte puțini dintre noi își imaginează care sunt, de fapt, proporțiile acestor creșteri de preț.

Suntem pe un loc fruntaș în Uniunea Europeană

La noi, nu doar că se înregistrează creșteri de preț, fenomen resimțit de altfel în toate statele europene, dar avem parte de aproape cele mai accelerate scumpiri.

Oficiul European de Statistică (Eurostat), arată că România printre statele membre UE cu cele mai mari creşteri la energie electrică, calculate în moneda națională.

Statisticienii europeni precizează că preţurile medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE au urcat semnificativ în semestrul doi din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020.

Astfel, ne arată analiza, în semestrul doi din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, preţurile au crescut în toate statele membre UE, cu excepţia Slovaciei (minus 5,8%) şi Ungariei (minus 0,13%), în aceste ţări preţurile fiind reglementate.

Conform Eurostat, se pare că preţurile medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE s-au situat la 23,7 euro/100 kWh în semestrul doi din 2021, faţă de 21,3 euro/100 kWh în perioada similară din 2020.

Cele mai mari avansuri au fost înregistrate în țări precum Estonia (50,2%) şi Suedia (49,3%), precum și în Cipru şi Letonia (între 30% şi 40%), Spania, Danemarca şi Grecia (între 20% şi 30%), Irlanda, România, Lituania, Bulgaria şi Belgia (între 10% şi 20%).

Raportat la euro, avem prețuri medii mici în Ungaria (10 euro/100 kWh), Bulgaria (10,9 euro/100 kWh) şi Croaţia (13,1 euro/100 kWh). La polul opus regăsim Danemarca (34,5 euro/100 kWh), Germania (32,3 euro/100 kWh), Belgia (29,9 euro/100 kWh) şi Irlanda (29,7 euro/100 kWh).

Citește și: