Apple schimbă regulile jocului și te-ar putea costa scump: dacă ai un iPhone, trebuie să știi asta

Apple schimbă regulile jocului și te-ar putea costa scump: dacă ai un iPhone, trebuie să știi asta

Apple încearcă în mod constant să găsească un echilibru în a-și mulțumi utilizatorii și a-și satisface financiar dezvoltatorii. Nu de alta, dar nu ar exista un iPhone sau un iPad fără milioanele de aplicații disponibile în AppStore. Din păcate, unele schimbări s-ar putea să îngrijoreze posesorii respectivelor gadgeturi.

În contextul valului inflaționist de la nivel global, compania Apple încearcă să fie semnificativ mai flexibilă când vine vorba de scumpirile aplicate de dezvoltatori la abonamentele aplicațiilor din portofoliu. Nu de alta, dar mulți au fost nevoiți să umble la prețuri pentru a se adapta creșterilor de preț din alte N domenii, de la energie, la carburant și alimente. Din păcate, noul sistem s-ar putea să te supere.

Ce se întâmplă cu abonamentele

Un lucru este sigur, majoritatea aplicațiilor pe care le folosești în 2022 au un model de business pe bază de abonament. Tocmai din acest motiv, Apple are reguli foarte stricte vizavi de evoluția prețului la acele abonamente. Până în prezent, dacă este un dezvoltator mărea prețului, abonamentul înceta instant și ținea de utilizator să-l reia, dacă dorește acest lucru.

Din acest moment, în conformitate cu noile reguli de la Apple, utilizatorii vor fi notificați în momentul scumpirilor, prin email și notificare pe ecranul telefonului, dar abonamentul va continua fără niciun fel de intervenție suplimentară. Astfel, dacă nu ești foarte atent la emailurile pe care le primești sau ai parte de zeci și sute de emailuri pe zi pe care nu le poți parcurge integral, s-ar putea să-ți plece mai mulți bani de pe card decât ai fost de acord anterior.

În continuare vei putea putea să-ți întrerupi abonamentul, Apple nu-ți va restricționa niciodată acest drept, dar trebuie să o faci manual, chiar dacă unilateral, acesta s-a scumpit. Ca referință, nu toți dezvoltatorii vor beneficia de asta, ci doar cei care nu vor depăși anumite praguri. De exemplu, scumpirile de abonamente care nu vor fi întrerupte automat trebuie să fie mai mici de cinci dolari sau mai mici decât 50% din prețul original. Scumpirea anuală trebuie să fie de cel mult 50 de dolari sau, din nou, până în 50%, pentru a se bucura de același privilegiu.

Citește și: