Ambasadorul Rusiei la ONU a vorbit despre războiul din Ucraina: „Mor civili. E o realitate tristă”

Ambasadorul Rusiei la ONU a vorbit despre războiul din Ucraina: „Mor civili. E o realitate tristă”

Vasili Nebenzia, ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a vorbit despre atrocităţile din oraşul ucrainean Bucha, spunând că sunt „o provocare înscenată”, declarând faptul că victimele civile întinse pe străzile orașului nu ar fi fost ucise de soldații ruși.

Ce a spus ambasadorul Rusiei la ONU cu privire la războiul din Ucraina

Într-o declarație făcută luni la o conferință de presă, Vasili Nebenzia s-a îndepărtat de la linia oficială a Moscovei, care denumește invadarea Ucrainei drept operațiune militară specială și a vorbit despre război.

„În război mor civili. Este o realitate tristă. Încă de la început a fost clar că aceasta nu este altceva decât o altă provocare înscenată, ce vizează discreditarea şi dezumanizarea armatei ruse şi nivelarea presiunii politice asupra Rusiei”, a declarat Vasili Nebenzia într-o conferinţă de presă luni, potrivit Agerpres.

Ambasadorul Rusiei la ONU a mai spus că armata rusă nu a comis „atrocităţi împotriva populaţiei civile”.

„Nu este cazul, nu va fi niciodată cazul şi nu a fost niciodată cazul”, a notat ambasadoru, adăugând faptul că Moscova are „dovezi faptice care demonstrează acest aspect”, pe care intenţionează să le prezinte Consiliului de Securitate al ONU cât de curând.

O jurnalistă l-a întrebat dacă este de părere că civilii ucraineni mint când spun că au văzut cum rudele și apropiații lor au fost uciși de soldații ruși.

„Acesta este un război. Și în război se întâmplă orice. Nu se poate exclude faptul că în război mor civili. Este o realitate tristă. Dar înregistrările prezentate, în special cele din Bucha, nu ne lasă niciun dubiu că au fost fabricate. Au fost înscenate. Vom prezenta mai multe dovezi în acest sens”, a spus Vasili Nebenzia.

Acesta a mai a explicat moartea civililor inclusiv prin faptul că ar fi fost folosiți ca scuturi umane de către ucraineni.

„Nu puteți nega că ucrainenii au folosit civili ca scuturi umane, s-au ascuns în spatele lor”, a mai declarat Nebenzia.

Rusia a negat complet faptul că civilii găsiți morți pe străzile din Bucha ar fi victime ale soldaților ruși și acuză o înscenare a ucrainenilor. Imagini din satelit contrazic însă teoria Moscovei potrivit căreia masacrul de la Bucha ar fi fost „regizat” de ucraineni după ce forțele ruse s-au retras din oraș, adică după 30 martie, pentru a incrimina Rusia. Sateliții au reperat încă de acum câteva săptămâni trupurile care zăceau pe străzi la Bucha.