Ajutorul financiar de 700 de lei de la stat, în detaliu: cine îl primește de fapt, de câte ori

Ajutorul financiar de 700 de lei de la stat, în detaliu: cine îl primește de fapt, de câte ori

Deși cei 700 de lei ar fi trebuit deja să ajungă la românii vulnerabili, autoritățile din Ministerul Muncii și Solidarității Sociale vin, în continuare, cu precizări.

Conform particularităților din programul ”Sprijin pentru România”, românii pensionari cu venituri de sub 2000 de lei ar trebui să primească în această lună, o singură dată, un ajutor financiar de 700 de lei. Când a fost anunțat, părea că banii vor intra în primele zile ale lunii iunie, odată cu pensia. Practica ne arată însă nu doar că banii vor intra cu întârziere, dar și că unii români care au crezut inițial că se încadrează, vor rămâne fără acest ajutor social. 

Ce se mai schimbă cu ajutorul financiar de 700 de lei

Cel mai nou set de lămuriri legate de ajutorul financiar de 700 de lei au fost postate pe Facebook, într-un comunicat al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Cu această ocazie aflăm că se vor bucura de acest ajutor doar persoanele care au încasări totale de până la 2000 de lei pe lună din următoarele tipuri de venituri: pensiile din sistemul public de pensii şi din sistemele neintegrate sistemului public de pensii, care se plătesc în luna iulie 2022, precum şi venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, care se plătesc în luna iulie 2022 prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale.

Pe lângă cele menționate, sunt luate în calcul veniturile din indemnizația socială pentru pensionari, veniturile din salarii și asimilate salariilor realizate în luna aprilie 2022. În aceeași postare, reprezentanţii Ministerului Muncii au ținut să menționeze că ajutorul financiar se acordă din oficiu, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale. Dacă discutăm de pensie de urmaș, ajutorul financiar se acordă fiecărui urmaș în parte.

Ca un ultim detaliu și posibilă regulă eliminatorie, acest ajutor financiar de 700 de lei se va acorda doar persoanelor îndreptățite care au domiciliul în România, nu și celor care au locul de ședere, respectiv reședința obișnuită, în străinătate. Acești bani vor veni de la bugetul de stat.

Citește și: