24 mai 2022 | 15:08

Adio, mașini pe benzină și motorină: de data asta chiar se produce marea schimbare

ACTUALITATE
Adio, mașini pe benzină și motorină: de data asta chiar se produce marea schimbare

Numeroase voci din industria auto, precum și mulți oficiali ai statului anunță că era mașinilor pe benzină și motorină a ajuns la final. Este evident faptul că viitorul nu mai aparține motoarelor tradiționale, însă nimeni nu se aștepta ca schimbarea să se producă atât de repede în România.

Se pare că șoferii români vor adopta mașinile electrice mult mai repede decât s-au așteptat guvernanții și reprezentanții industriei de profil.

Șoferii noștri par să fi conștientizat importanța impactului benefic asupra mediului, dar mai ales costurile mai reduse pe care o mașină electrică le implică, din perspectiva alimentării sale.

Autoritățile sunt „luate prin surprindere” din nou

Deși sondajele recent efectuate în rândul șoferilor români arată că jumătate dintre aceștia vor să-şi cumpere maşini electrice, se pare că autoritățile sunt puțin luate prin surprindere. De ce? Încă nu suntem pregătiți, din perspectiva infrastructurii de încărcare, să facem față unui volum mare de mașini care să circule pe străzile din țara noastră.

Conform datelor studiului Deloitte 2022 Global Automotive Consumer Study, realizat în 25 de ţări din întreaga lume, inclusiv în România, arată că, la noi, vânzările de maşini electrice hibride deja au crescut cu 45%, iar în cazul celor pe baterie avansul a fost de peste 400%.

„Evoluţia este remarcabilă, chiar dacă baza de raportare este scăzută. Schimbarea de mentalitate se explică atât prin creşterea gradului de conştientizare a populaţiei cu privire la impactul utilizării maşinii personale asupra mediului, cât şi prin politica autorităţilor europene în această direcţie”, a declarat Ciprian Gavriliu, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România.

Românii sunt motivați într-o astfel de achiziție de costul redus cu alimentarea, dar foarte mulți vor și să contribuie la protejarea mediului înconjurător. Aceleași motivații le regăsim și la restul europenilor, tot mai deciși în a renunța la a-și lua o mașină cu motor tradițional, pe benzină sau motorină.

Cu toate acestea, există și numeroase motive care îi îngrijorează pe conaționalii noștri și îi determină să fie mai reținuți. Motivele pentru care consumatorii români rămân reticenţi cu privire la maşinile electrice sunt legate de infrastructura publică de încărcare, încă precară (23%), autonomia limitată (16%) şi preţul ridicat (15%).

„Tensiunile din piaţa energiei, care au generat creşteri semnificative de preţuri, ridică semne de întrebare inclusiv în rândul consumatorilor care analizează cumpărarea unei maşini electrice, pentru care costul cu alimentarea reprezintă un avantaj în această direcţie.

După cum reiese din studiu, preţul combustibilului şi protecţia mediului reprezintă principalele argumente pentru achiziţia unei maşini electrice atât în România, cât şi în celelalte state europene.

Din aceste considerente, sunt necesare măsuri suplimentare pentru reglarea pieţei energiei, dar şi pentru îmbunătăţirea infrastructurii de încărcare a maşinilor electrice, atât în România, cât şi celelalte state ale Uniunii Europene”, a declarat Sorin Elisei, Director, Deloitte România.