Acești pasageri au primit 10.000 de dolari ca să renunțe la un zbor: care a fost motivul

Acești pasageri au primit 10.000 de dolari ca să renunțe la un zbor: care a fost motivul

De obicei, plătești ca să călătorești. De data aceasta, o companie aeriană a oferit 10.000 de dolari pentru fiecare pasager care renunță de bunăvoie la zbor.

Compania Delta Air Lines a oferit câte 10.000 de dolari fiecărui pasager dispus să renunțe la locul cumpărat la o cursă supraaglomerată. Anunțul a fost făcut luni, înainte de o cursă spre Michigan, în timp ce pasagerii așteptau la poarta de îmbarcare, scrie CBSNews.com.

Astfel, reprezentanții Delta Air Lines au anunțat că vor oferi câte 10.000 de dolari pentru opt voluntari dispuși să renunțe la locurile lor în avion.

Renunți la zbor, primești bani

Când au făcut acest anunț, oamenii nu au înțeles despre câți voluntari este vorba, iar când și-au dat seama, era deja prea târziu.

„Dacă am fi știut că este vorba despre opt persoane, am fi coborât. Până ne-am dat seama, patru sau cinci persoane plecaseră deja”, a spus un journalist care se afla printre pasageri.

Ca referință, oferta inițială fusese de 5.000 de dolari, dar apoi compania a dublat-o. Astfel, oferta a crescut la 10.000 de dolari, suma urmând să fie plătită fie prin Apple Pay, fie sub forma unui card cadou Visa. Cel puțin patru persoane ar fi acceptat această sumă.

Incidentul a avut loc într-un moment în care pasagerii se confruntă cu întârzieri și anulări de zboruri, weekendul din 4 iulie fiind haotic pentru companiile aeriene și călători.

„Capacitatea de a oferi compensații pentru zborurile complete dă putere eforturilor angajaților noștri de a avea grijă de clienți și de a scoate aeronavele la timp”, a declarat un purtător de cuvânt al Delta într-o declarație pentru CBS MoneyWatch.

„Pentru a ne consolida angajamentul față de agenții noștri și capacitatea acestora de a avea grijă de clienții noștri, vom crește limita maximă admisă a compensațiilor pentru îmbarcarile voluntare refuzate (VDB) la nivel de sistem”, a spus Delta într-un memoriu din 2017, obținut de CNBC.