Victorie neașteptată pentru Dacia: cum a ajuns să facă legea în Europa, cifrele sunt oficiale

Victorie neașteptată pentru Dacia: cum a ajuns să facă legea în Europa, cifrele sunt oficiale

Pe hârtie, producătorul de la Mioveni nu a trecut prin cea mai bună perioadă din lunga sa istorie, în ultimul an. Cu toate acestea, Dacia se poate lăuda totuși cu o victorie importantă, chiar și în 2021.

În fiecare an, redactorii SeeNews lucrează la un clasament important pentru Europa de Sud-Est, regiune în care intră și România. Topul cu pricina este menit să atragă atenția asupra celor mai mari companii din această zonă a Europei și, spre surprinderea noastră, Dacia este ocupanta primei poziții. Mai mult decât atât, alte patru companii de pe meleaguri mioritice s-au strecurat în același clasament din 2021.

Dacia, cea mai mare companie din Europa de Sud-Est

Deținută de francezii de la Renault, Dacia a avut venituri de 3,8 miliarde de euro în 2020. În mod previzibil, primul an al pandemiei s-a reflectat într-o scădere a veniturilor comparativ cu 2019, în aproape orice industrie. În cazul constructorului de la Mioveni, lovitura a fost de 26% de la o lună la alta. În cifre, câștigul Dacia a fost mai mic cu 61 de milioane de euro, de la un an la altul.

Dincolo de asta, în cea de-a 14-a ediție a clasamentului, au fost incluse peste 2900 de companii din sud-estul Europei. Ca referință, discutăm despre următoarele țări: Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, România, Serbia și Slovenia.

Țara noastră își face simțită prezența în același top cu 52 de companii în top 100 cele mai mari companii non-financiare din sud-estul Europei. Tot la capitolul micile bucurii, intră faptul că țara noastră are cele mai multe companii în top 10 dintre toate țările menționate mai sus și patru țări din top 5.

În final, după Dacia, OMV Petrom ocupă locul al doilea în clasament, la fel ca în urmă cu un an. OMV Petrom Marketing își menține de asemenea poziția a treia, în timp ce LIDL Discount este pe locul 5, după o urcare de 11 poziții. Locul patru este ocupat de bulgarii de la Aurubis.

Printre companiile din România care ocupă poziții în vârful clasamentului, mai există câteva mențiuni importante. Românii se mai pot mândri cu Kaufland Romania (locul 6, urcare 3 poziții), Ford Romania SA (locul 7, urcare 7 poziții) și British American Tobacco (Romania) Trading SRL (locul 10, urcare 3 poziții).

Citește și: