Toată viața ți-ai dorit să ajungi în spațiu, iar acum poți: cât costă un bilet

Toată viața ți-ai dorit să ajungi în spațiu, iar acum poți: cât costă un bilet

Turismul spațial era, până nu demult, un concept SF. Însă acum este fezabil: vei putea călători în spațiu.

Compania Virgin Galactic a lansat în această săptămână vânzările de bilete pentru călătoriile spațiale, cu un preț care pornește de la 450.000 de dolari pe loc, la câteva săptămâni după ce fondatorul miliardar Richard Branson s-a aflat la bordul zborului inaugural la marginea spațiului, transmite Reuters, citat de Profit.ro.

În luna iunie, Virgin Galactic a primit aprobarea din partea autorității de reglementare a siguranței aviatice pentru a transporta oameni în spațiu. Compania a anunțat că va avea trei oferte de vânzare, un singur loc, un pachet cu mai multe locuri și toate locurile.

Mesajul primului miliardar în spațiu: cuvintele lui Richard Branson care ar fi trebuit să facă istorie

Pasionații de explorarea spațiului își aduc aminte cu entuziasm de cuvintele rostite în urmă cu 52 de ani de către Neil Armstrong, când a pășit pentru prima oară pe lună. Miliardarul Richard Branson a transmis și el un mesaj din spațiu.

Richard Branson a zburat duminică până la limita atmosferei, fiind primul miliardar și, în definitiv, primul om fără experiență în acest domeniu, care a călătorit în spațiu. Din această poziție privilegiată, de la circa 86 de kilometri altitudine, acolo unde granița atmosferei terestre și cea a spațiului cosmic se întrepătrund, miliardarul Richard Branson a spus câteva cuvinte. El se afla la bordul navetei dezvoltate de compania sa Virgin Galactic și a vrut să transmită un mesaj simbolic, înainte de a se elibera din scaun și a pluti prin cabină în condiții de imponderabilitate.

”Către voi, toți copiii de acolo jos… Am fost și eu odată un copil cu un vis care se uita în sus la stele. Acum, sunt un adult într-o navetă spațială și împreună cu alți adulți minunați ne uităm în jos la planeta noastră frumoasă. Pentru următoarea generație de visători, dacă noi putem face asta doar imaginați-vă ce puteți face voi!”, a spus Branson.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: