The Matrix 4 Resurrections: când îl vom putea vedea și unde

The Matrix 4 Resurrections: când îl vom putea vedea și unde

Acțiunea ultimului film al francizei „The Matrix” este plasată la o distanță de 20 ani, față de primele trei părți. Așa cum era de așteptat, Keanu Reeves revine în rolul lui Neo.

Ultimele imagini din „The Matrix 4 Resurrections” dezvăluie și mai multe detalii, parte a firului narativ al celei mai recente părți a iubitei francize.

În cazul în care vă întrebați, 20 ani mai târziu, mașinăriile încă stăpânesc omenirea, peisajul fiind unul cât se poate de apocaliptic, cu inserții consistente din subcultura cyberpunk.

Ultimul trailer al „The Matrix 4 Resurrections” a fost lansat

În timp ce trailerele anterioare ale filmului au prezentat imagini în care puteau fi văzute celebrele păstăi de recoltare, din prima parte Matrix, cel mai recent clip oferă prima confirmare a faptului că ultimul film nu va fi atât un flashback al trezirii inițiale a lui Neo, ci mai degrabă o incursiune în realitatea The Matrix. Se prespune că Neo va încerca să o readucă pe Trinity în lumea reală, în ciuda morții ei, în „The Matrix Revolutions”. 

Noul trailer „The Matrix Resurrections” îl aduce, de asemenea, în prim plan pe The Merovingian (Lambert Wilson), care a putut fi văzut pentru ultima oară în „The Matrix Revolutions”. Acesta l-a ținut prizonier pe Neo în misterioasa gară Mobil Avenue, ulterior, presupunându-se că ar fi fost asimilat de înfricoșătorul agent Smith.

Deși din trailer nu putem ghici toate amănuntele poveștii, ceea ce se poate observa este că The Merovingian pare a fi într-o stare precară, cu părul crescut, neîngrijit și îmbrăcat în haine zdrențuite. 

Vestea bună este că nu mai avem mult de așteptat până când vom afla exact care va fi deznodământul acestei povești. „The Matrix 4 Resurrections” va fi lansat, în mod oficial, pe marile ecrane în date de 22 decembrie 2021. În paralel, acesta va putea fi vizionat și pe platforma de streaming HBO Max.

Citește și: