Serialul The Witcher e bun, dar nu e perfect: ce îi lipsește serialului Netflix

Serialul The Witcher e bun, dar nu e perfect: ce îi lipsește serialului Netflix

Sezonul 2 din Witcher este caracterizat printr-un ritm alert.

Însă unul dintre lucrurile pe care producătorii nu le-au luat în calcul este cât de familiarizat este publicul cu geografia universului Witcher. Cu toate că în primul sezon, diferitele locații nu aveau un rol major în desfășurarea acțiunii, în cel de-al doilea sezon personajele au tendința să călătorească un pic mai mult. Fie că se deplasează pe jos, pe cal, pe nave sau prin portale, personajele noului sezon se deplasează cu rapiditate pe distanța unui întreg continent, de la Kaer Morhan, în capătul lumii, până în Cintra, un oraș aflat din sudul hărții.

Felul cum personajele se deplasează, locația exactă în care acestea se află și momentul exact al prezenței lor într-un anumit loc au consecințe enorme pentru întreaga poveste. Ar fi interesant de aflat unde și-a petrecut Yenefer acea lună căutând răspunsuri. A naviga de la Oxenfurt până la Cintra nu este lucru ușor, dar dacă ar exista o hartă, publicul ar putea vedea cam cât de greu este acest traseu cu adevărat.

Unul dintre cele mai bune seriale Netflix

Din păcate, însă, distanțele și regiunile menționate de-a lungul serialului sunt greu de poziționat. Fiecare secvență se desfășoară într-o locație diferită, dar publicului nu îi este semnalat acest lucru. Chiar și pentru fanii care au jucat Witcher 3 sau au citit seria pot avea dificultăți în a înțelege unde se întâmplă cele mai importante evenimente și ce însemnătate poate avea regiunea sau relieful în deznodământ.

Există multe tehnici cinematografice în lumea filmelor și serialelor ce se pot utiliza pentru a da indicii fanilor despre locația sau orașul unde au loc secvențele poveștii. Peter Jackson a ales să filmeze o scenă întreagă dedicată citirii unei hărți în Stăpânul Inelelor: Cele două turnuri, doar pentru a lua o pauză de la firul narativ și a explica publicului unde se desfășoară activitățile principale. Scena cu are începe fiecare episod din Game of Thrones este, din nou, o hartă ce se dezvoltă pe măsură ce acțiunea serialului devine din ce în ce mai complexă.

Hărțile sunt un element esențial al poziționării personajelor și acțiunii, iar o lume complexă, precum cea din Witcher, ar merita o hartă pe măsură.

Unde sunt locațiile cheie? Cine se află acolo? Acestea sunt doar o parte din întrebările la care s-ar putea răspunde cu o hartă.

Citește și: