România nu mai are cel mai rapid internet, de mult timp: țările care ne fac de râs la viteză

România nu mai are cel mai rapid internet, de mult timp: țările care ne fac de râs la viteză

Foarte mulți români trăiesc cu impresia că avem cel mai rapid internet din lume. Din păcate, România nu mai este de mult timp în top 5, nici măcar în top 10 când vine vorba de viteza cu facem trafic online.

Într-o manieră cât se poate de rușinoasă, România a ajuns pe locul 29 la nivel mondial în privința vitezei la internet, în coborâre cu trei poziții față de anul trecut. În teorie, internetul este mai rapid decât anul trecut pe vremea asta în țara noastră, dar creșterea este insignifiantă comparativ cu situația din alte colțuri ale mapamondului. Până și Ungaria ”ne-a luat fața” cu brio la acest capitol.

România, la coada clasamentului în privința vitezei de internet

În teorie, românii de rând au motive de bucurie când vine vorba de conexiunea la internet. Media de download pe teritoriul țării a crescut până la 67,4 Mbps în ultimul an, conform unei analize publicate de cable.co.uk, pornind de la date colectate de M-Lab. Acum un an, viteza la noi era de 61,08 Mbps, iar țara noastră era pe locul 26 în top. Cea mai mare cădere în clasament s-a produs în 2019, când am căzut de pe locul 5 în top până pe 33.

Dacă nu înțelegi foarte bine ce înseamnă vitezele de mai sus, creatorii studiul au transpus cifrele într-un format mai ușor digerabil. Un român poate descărca un film HD de 5GB în 10 minute și opt secunde. Descărcarea aceluiași film ar dura 2m şi 29s la viteza medie înregistrată în Jersey (naţiunea cu cel mai rapid internet), în timp ce în Turkmenistan, ultimul clasat, ar dura 22h 34m.

Cel mai rapid internet se întâlnește mai ales în Europa de Vest, dar există și două excepții în top 10. Macao, de exemplu, are 128,56 Mbps. Ungaria a făcut, de asemenea, progrese importante la capitolul infrastructurii pentru a ajunge în primele 10 poziții. Viteza de internet la vecinii noștrii este de 104,07 Mbps.

„Europa domină în mod absolut clasamentul încă o dată, datorită unei infrastructuri în mare parte excelente. În toate cazurile, țările care se clasează pe primele locuri sunt cele care se concentrează puternic pe rețelele de fibră pură (FTTP), țările care zăbovesc prea mult pe soluții FTTC și ADSL alunecând și mai mult în jos de la an la an”, a comentat pe marginea studiului Dan Howdle, analist la Cable.co.uk.

Dacă ai o curiozitate pe marginea subiectului, cele cinci țări cu cel mai rapid internet din lume sunt Jersey (274,27 Mbps), Liechtenstein (211,26 Mbps), Islanda (191,83 Mbps), Andorra (164,66 Mbps) și Gibraltar (151,34 Mbps). La polul opus, se află Turkmenistan (0,50 Mbps), Yemen (0,68 Mbps), Etiopia (1,20), Guineea-Bissau (1,24 Mbps) și Guineea Ecuatorială (1,30 Mbps).
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: