România a dat lovitura în UE: investiții masive în acest domeniu, e vorba de milioane de euro

România a dat lovitura în UE: investiții masive în acest domeniu, e vorba de milioane de euro

Se anunță investiții masive în țara noastră. Cel mai puternic grup din eoliene va transforma România într-un pol verde la nivel european.

Grupul Monsson este unul dintre cei mai puternici jucători de pe piața energiei verzi din țara noastră, controlat de mul de afaceri suedez rezident în Monaco Emanuel Muntmark. Grupul are planuri mari privind investițiile în energia verde din România.

Grupul deține deja în România 3.000 MW în proiecte eoliene, iar pe zona solară au fost montaţi circa 1.300 MW.

Investiții masive în România

Monsson ar urma să instaleze circa 2.000 MW noi, atât pe zona eoliană, cât şi în solare, echivalentul în capacitate a circa trei reactoare de la Cernavodă, în eoliene şi solare.

„România va fi polul eolian şi fotovoltaic al Uniunii Europene. Zona Banatului, Satu Mare, Moldova, peste tot se vor instala eoliene şi fotovoltaice. Autorităţile pot spune că multe proiecte au început să fie în stadii avansate”, a declarat Sebastian Enache, business development manager în cadrul companiei Monsson-PLC, partea de operare şi mentenanţă a grupului.

Monsson Operation LTD Ireland are afaceri cu energie regenerabilă în peste 15 țări, printre care Germania, Franța, Grecia, Turcia și Rusia, operând parcuri eoliene cu putere instalată totală de peste 10 GW. Proiectele de energie eoliană şi solară sunt cele mai râvnite investiții, într-o Uniune Europeană axată pe proiecte sustenabile și care încurajează energia regenerabilă, dar și acțiuni în general mai prietenoase cu mediul înconjurător.

Tranziția spre energie verde

Grecia, de exemplu, a anunţat că ia în calcul elaborarea unei legislaţii pentru eo­liene offshore. În prezent, 12% din nece­sarul de energie al Greciei este ași­gu­rat de eoliene, intenţia statului elen fiind de a creşte cu 75% capacitatea în­sta­lată în acest tip de proiecte până în 2030.

Un alt exemplun vine din Polonia, care și-a propus să devină cel mai mare jucător de eoliane offshore din Marea Baltică, pentru a trece astfel de la cărbune la energia verde.

La rândul nostru, România trebuie să renunţe la cărbune pentru producerea de energie după anul 2025. Decizia de a elimina cărbunele din mixul energetic este esenţială, consideră Greenpeace.

Citește și: