Renault face un pas în viitor și deschide primul său muzeu virtual

Renault face un pas în viitor și deschide primul său muzeu virtual

Grupul Renault dovedește că poate ține pasul atât cu prezentul, cât și cu viitorul, așadar lansează primul său muzeu virtual, „The Originals”, în care fanii acestui brand auto pot vedea în detaliu cele mai iubite și cunoscute modele de epocă ale producătorului.

Cu o istorie de peste 123 de ani în spate, Renault face un pas înainte, amintind despre trecut. Mai exact, producătorul lansează un muzeu virtual, în care pasionații de auto pot vedea (cu lux de amănunte) cele mai frumoase modele de mașini Renault, din toate timpurile.

Renault își elogiază propriul trecut printr-o metodă futuristă

Printre multele pagube, pandemia a făcut și un lucru bun: ne-a impulsionat să ne adaptăm prezentului, mizând mai mult pe online și mai puțin pe fizic. Desigur, un muzeu fizic este oricând de preferat oricui, însă cum vizitarea unuia nu este recomandată, putem profita de oferta gratuită a celor de la Renault.

Gigantul francez a pus la dispoziția fanilor un muzeu numit „The Originals”, unde pasionații pot admira cele mai frumoase 21 de modele de autoturisme de epocă.

Iar dacă în cadrul unui muzeu clasic suntem constrânși de timp, în muzeul virtual Renault putem petrece oricât timp dorim.

Inițial, mașinile au fost scanate 3D, totul ca ulterior să fie refăcute grafic, pentru ca utilizatorul să aibă parte de o experiență completă.

Inițiatorii proiectului au promis că, până în luna ianuarie a anului 2022, alte 50 de modele vor fi adăugate pe site, urmând ca, până la sfârșitul anului viitor, să fie introduse alte 80.

„Renault, brand emblematic al culturii pop, avea nevoie de un muzeu demn de numele său. Cu această galerie virtuală, le oferim vizitatorilor ocazia să retrăiască istoria noastră, care este și a lor. Universul mărcii Renault poate fi descoperit și în gama de produse The Originals disponibile în noul nostru magazin online”, a declarat Arnaud Belloni, Renault Global Chief Marketing Officer.

Renault-The-Originals-muzeu

Muzeul virtual „The Originals” poate fi vizitat la această adresă.

Citește și: