Poliția Română se modernizează: o nouă tehnologie de recunoaștere facială ar putea să le dea infractorilor „bătăi de cap”

Poliția Română se modernizează: o nouă tehnologie de recunoaștere facială ar putea să le dea infractorilor „bătăi de cap”

Când nimeni nu se mai aștepta, Poliția Română face marele anunț: va implementa un nou program de recunoaștere facială, ceea ce le va ușura agenților munca, de acum încolo.

Noua tehnologie ar urma să îi ajute pe polițiști să rezolve cazurile de furturi, terorism, tâlhării sau chiar omoruri, mult mai repede ca până acum.

Anunțul a fost făcut de Poliția Română, printr-un comunicat publicat în această săptămână.

Programul „Dezvoltarea sistemului de identificare şi recunoaştere facială (NBIS) şi interconectarea acestuia cu autorităţile de aplicare a legii din UE prin intermediul sTESTA” este finanțat, în cadrul Programului Naţional Fondul pentru Securitate Internă – Componenta cooperare poliţienească, de Comisia Europeană, în mare parte. Acesta se va realiza în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Generală pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei.

Noua tehnologie de recunoaștere facială ar urma să aducă România „în rând cu lumea”

Astfel de tehnologii sunt folosite, în acest moment, în multe dintre statele membre ale Uniunii Europene, astfel că pasul este unul normal, în contextul alinieii țării noastre la normele europene.

Recunoașterea facială ar urma să contribuie la identificarea infractorilor, însă și în cazurile de acte pierdute sau furate. Furtul de identitate va fi, de asemenea, mult mai ușor de identificat.

sTESTA (Trans-European Services for Telematics between Administrations) este un canal de servicii trans-europene de securitate între administrații, menit să interconecteze bazele de date între ele, cu scopul de a facilita rezolvarea anumitor cazuri. În MAI, sistemul va garanta conectarea bazelor de date de la noi din țară între ele, însă și cu cele de factură externă.

Proiectul va fi finanțat cu ajutorul Comisiei Europene și va avea o valoare totală de 7.682.479 lei. Suma de 5.761.859 lei va fi asigurată de autoritățile europene.

Rămâne de văzut dacă noua tehnologie va fi implementată corespunzător și dacă, la momentul potrivit, se va găsi personal instruit să o folosească, nefiind menționat dacă proiectul include și cursuri de formare pentru agenții din Poliția Română.

Citește și: