Papa Francisc are soluția împotriva știrilor false: ”jurnaliștii să meargă pe teren”

Papa Francisc are soluția împotriva știrilor false: ”jurnaliștii să meargă pe teren”

Papa Francisc pare să înțeleagă foarte bine impactul negativ al internetul și al rețelelor sociale asupra informării corecte a oamenilor. Din acest motiv, a încercat să găsească o soluție pentru eliminarea știrilor false.

În cazul în care ai petrecut 10 minute pe internet, în ultimele zile, în mod inevitabil, ai dat peste câteva informații eronate, știri false, tentative de dezinformare. În opinia suveranului Pontif, problema pleacă, parțial, de la jurnaliștii care fac știri doar din fața calculatorului, fără să iasă pe teren, fără să vadă evenimente de la fața locului. Papa de la Roma a asociat dezinformarea globală cu o criză a presei care are o soluție cât se poate de clară și de simplă.

”Criza presei riscă să ducă la o informaţie fabricată în redacţii, în faţa calculatoarelor, a ecranelor agenţiilor de ştiri, a reţelelor de socializare, fără a mai merge pe pe străzi, fără a mai întâlni persoane pentru a căuta poveşti sau a verifica la faţa locului anumite situaţii”, a atras atenția suveranul pontif într-un text difuzat de Vatican.

În consecință, ”genul anchetei şi al reportajului încep să dispară şi îşi pierd din calitate, în favoarea unei informaţii prefabricate”, şi-a exprimat papa Francisc dezamăgirea într-un mesaj publicat cu prilejul Zilei mondiale a comunicaţiilor sociale, care va fi marcată anul acesta pe 16 mai.

În ochii liderului bisericii catolice, jurnalismul ”implică însă capacitatea de a merge acolo unde nu merge nimeni”. Francisc a profitat de ocazie pentru a aduce un omagiu curajului profesioniştilor care au înfruntat mari riscuri, pentru a relata despre minorităţi persecutate, nedreptăţile împotriva săracilor sau alte războaie care altfel ar fi fost trecute cu vederea.

Din perspectiva domniei sale, cel mai mare pericol cu care se confruntă jurnalismul la ora actuală este de a ”relata despre pandemie sau orice altă criză, exclusiv prin ochii celor mai bogați”. Deşi internetul permite ”difuzarea de dovezi” a lucrurilor văzute, a concluzionat papa Francisc, ”toate acestea sunt susceptibile în mod egal de riscurile unei comunicări sociale lipsite de verificări” în contextul în care informaţiile şi imaginile ”sunt foarte uşor de manipulat din diverse motive”.

În ceea ce privește viitoarele proiecte ale Papei, liderul de la Vatican plănuiește să reia vizitele oficial la începutul lunii martie, cu o deplasare în Irak, pentru a pune, practic, în aplicare inițiativa detaliată mai sus.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: